Rețea școlară

Lista școlilor propuse spre desființare, tot mai consistentă

Unitățile de învățământ se desființează din cauza scăderii numărului de elevi
Unitățile de învățământ se desființează din cauza scăderii numărului de elevi

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava au făcut publică, la începutul anului, lista școlilor care sunt propuse spre desființare din anul școlar următor, ca urmare a scăderii numărului de elevi.
Este vorba despre trei grădinițe cu program normal și patru școli primare, din mediul rural, toate cu un efectiv mic de elevi.
Potrivit inspectorului școlar general, prof. Gheorghe Lazăr, la acestea urmează să se mai adauge alte două unități din orașul Cajvana, respectiv grădinițele nr. 2 și nr. 3.
Cele nouă școli și grădinițe nu vor mai funcționa din cauza scăderii efectivelor de elevi sub limitele prevăzute de lege: minim 12 elevi la învățământul primar și minim 10 elevi la învățământul preșcolar.
Populația școlară a județului scade de la un an la altul, astfel că dacă în anul școlar 2011- 2012 erau înregistrați 121.500 de elevi și preșcolari, în anul școlar trecut, 2016-2017, figurau cu peste 9.500 mai puțin, respectiv111.975.
Reamintim că în comuna Zvoriștea, Inspectoratul Școlar Suceava a avizat desființarea grădiniței din satul Stânca, unde actualmente mai învață doar 10 preșcolari, și a grădiniței din Slobozia, frecventată de doar 10 copii.
Pe lista unităților propuse spre desființare mai figurează și Grădinița Nr. 2 Fora din comuna Drăgoiești, unde în acest an școlar învață 14 elevi.
În comuna Preutești sunt propuse spre desființare școlile primare din Bahna Arini, unde sunt înregistrați 13 elevi, și școala Nr. 3, frecventată de 12 elevi.
Școala Primară Petia, comuna Bunești, și Școala Primară Racova din Udești sunt, de asemenea, pe lista școlilor propuse spre desființare, cele două unități fiind frecventate de 12, respectiv 13 elevi.
Rețeaua școlară din județ se constituie la propunerea consiliilor locale din localitățile unde funcționează școlile respective. Mai precis, consiliile locale sunt cele care desemnează unitățile care urmează să fie desființate, iar ulterior, membrii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar aprobă sau nu reorganizarea rețelei școlare a județului Suceava, ca urmare a deciziilor de desființare a unor unități școlare luate de către consiliile locale.

Recomandări

Doar patru din zece elevi au reușit să promoveze simularea de la clasa a VIII-a, mai puțini decât în prima sesiune

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava

Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1

Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1
Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române