Lista lui Dej

În 1968 (an efervescent, cu mari complicații internaționale), în vederea plenarei CC din aprilie, a fost solicitat un tabel-sinteză cuprinzând scriitorii, ziariștii, artiștii plastici etc. arestați, condamnați sau pedepsiți administrativ din 1944 până la zi. Tabelul cu pricina a fost dat publicității în cuprinsul unei cărți cu restrânsă circulație din „Biblioteca de istorie” a Editurii „Nemira” și, cel puțin până acum, nu pare a fi trezit interesul și ecoul meritat. Printre cele 257 de nume întâlnim zeci de personalități de marcă ale culturii române (Const. Noica, Ov. Cotruș, I. Negoițescu, Păstorel Teodoreanu, Șt. Aug. Doinaș, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Adrian Marino, Edgar Pappu, Vl. Străinu, Nichifor Crainic, Marietta Sadova, I. Omescu, Crin Teodorescu etc. etc.), condamnate, de cele mai multe ori, în baza acuzațiilor de „agitație”, „instigare”, „uneltire” – de fapt, pentru ceea ce am numi acum „delict de opinie”. E-un tabel sec, redactat în stilul impersonal al grefierilor, care, acum, se citește cu o anume detașare: după scurgerea atâtor ani și prin invocarea a sute și sute de nume, tragediile umane par a se de-personaliza, tinzând să devină simple statistici. Însă fiecare literă ori cifră din tabel încorporează și exprimă drame, suferințe, nedreptate. Citite atent, ele denudează articulațiile absurdului mecanism represiv, lăsând loc și unor, să le spunem astfel, nedumeriri. Că justiția era în anii aceia, caricată, nu-i nici o noutate. Este suficient să vezi că suceveanul Tit Tarnavschi a fost arestat în 1959 („pentru agitație”) și „judecat” abia în 1963, ziaristul Ioan Beler, arestat în 1948, a fost adus în fața tribunalului după 7 ani, în 1955, Filip Gyr a așteptat sentința 4 ani, Ion Făloiu (ziarist clujean), un deceniu întreg (1947-1957), ca și alt ziarist, Gh. Radomir, ridicat în 1952 și judecat în 1962. Pictorul Sever Buradescu a așteptat 12 ani întâlnirea cu instanța, iar regizorul Crin Teodorescu, 11! Interesant și revelator este că Radomir a fost condamnat la 5 ani, după ce a zăcut în prevenție… zece! Dificil de înțeles rămâne mecanismul în virtutea căruia se hotărau grațieri, dar mai ales eliberări din detenție neînsoțite de vreo explicație. În vreme ce unii condamnați erau sortiți să-și execute pedeapsa până-n ultima clipă (cazul lui Corneliu Coposu), alții, cu condamnări mult mai mari, părăseau pușcăria după câteva săptămâni sau luni. Într-un singur caz se menționează ordinul lui Const. Drăghici, ceea ce arată că funcționa, copiat din URSS, sistemul intervențiilor directe din partea membrilor Biroului Politic al CC. (La Moscova, în anii marii terori, tartorul va fi fost Stalin, dar cele mai multe condamnări la moarte le-au decis și semnat Molotov, Voroșilov, Kaganovici, Jdanov și Mikoian!) Și mai greu de descifrat rămâne mențiunea „nu figurează”, adăugată ulterior, cu cerneală, după unele nume. Unde și de ce nu figurează? Ce să însemne asta? Lista celor 257 de pușcăriași ai obsedantului deceniu impresionează și prin arbitrariul „culpelor”, unele de-a dreptul hilare – „huliganism politic”, „legături suspecte cu străinătatea”- astfel devenind un hronic al durerii, ale cărui ecouri n-ar trebui să se stingă niciodată. Și dac-ar fi să poarte un nume, acela ar fi, de ce nu, „Lista lui Dej.”
P.S.
Revista israeliană „Ultima oră” (Tel-Aviv, 27 dec. 2007) reproduce articolul nostru „Liste peste liste” (din „Monitorul de Suceava”, 18 dec.), însoțindu-l cu o notă a redacției prin care se adaugă ”și alte nume din lumea artiștilor, care pot să pară surprinzătoare”. Sunt de origine evreească și: Woody Allen (Koenigsberg), Mell Brooks (Kaminski), Edie Cantor (Iskowitz), Kirk Douglas (Isus Danielovici Denetsky), Bob Dylan (Zimmerman), Paulette Godard (Levy), Ives Montand (Ivo Levy), Jean-Pierre Aumont (Goldberg), Douglas Fairbanks (Ulman), Gene Wilder (Silberman) ș.m.a.