Lipsa de somn duce la alcoolism și dependență de tutun



Un nou studiu realizat de cercetătorii americani a scos la iveală faptul că persoanele care dorm puțin riscă să devină obeze, să se apuce de fumat, să consume alcool în mod exagerat și să se „sustragă” de la exercițiile fizice.
Oamenii de știință din cadrul Centrului American de Statistică în Sănătate au studiat stilul de viață a peste 80.000 de persoane și au ajuns la concluzia că toți cei care dorm între șapte și opt ore pe noapte nu au în general probleme cu greutatea și au un stil de viață mai sănătos decât ceilalți.
În schimb, persoanele care dorm mai puțin de șase ore sau mai mult de nouă ore pe noapte sunt mai grase, fumează, beau și muncesc mai mult și fac mai puțină mișcare.
„Este cel mai mare studiu de acest gen, care demonstrează că există o legătură strânsă între programul de somn și problemele legate de stilul de viață”, a explicat Ron Grunstein, expert în tulburări de somn din cadrul Institutului de Cercetare Medicală Woolcock din Sydney. „Rezultatele arată că efortul de a dormi suficient în fiecare noapte va avea un impact pozitiv nu doar asupra atenției și performanțelor, ci și asupra greutății și comportamentului”, a ținut să precizeze Grunstein.
El a mai spus că se știa deja că lipsa de somn ar putea cauza obezitate, în special în rândul copiilor și al adolescenților, dar că nu există dovezi precise că persoanele supraponderale sau obeze ar putea slăbi doar dormind mai mult. În ceea ce privește fumatul și consumul de alcool, se știa că ambele comportamente afectează somnul, însă acum s-a ajuns la concluzia că lipsa de somn poate provoca astfel de comportamente dăunătoare.