PRO SĂNĂTATE

Lipsa apetitului sexual – cauze și soluții (I)



Apetitul sexual este o necesitate fiziologică normală și poate fi un indicator al sănătății fizice și psihice a unei persoane. El ajunge la apogeu în jurul vârstei de 25 de ani, atât la bărbați, cât și la femei, și ulterior scade treptat cu înaintarea în vârstă și cu scăderea producției hormonilor de creștere. Totuși, conform statisticilor, aproximativ 43% dintre femei și 31% dintre bărbați se plâng de lipsa apetitului sexual când ajung la vârsta mijlocie.
În cazul femeilor, problemele emoționale, nașterea copiilor, alăptarea la sân, declanșarea menopauzei, stresul, îngrășarea, conflictele din cadrul relației de cuplu, incapacitatea de a ajunge la orgasm se numără printre principalele cauze ale interesului sexual scăzut. Anumite medicamente, dezechilibrul hormonal, depresia, anxietatea, atacurile de panică pot cauza, de asemenea, o scădere a libidoului. Redescoperirea și conștientizarea propriilor emoții, sentimentul atașamentului față de partener și nevoia de a se simți dorite sunt esențiale pentru regenerarea libidoului.
În cazul bărbaților, libidoul scăzut este asociat de obicei cu anumite boli declanșatoare, cum ar fi disfuncția glandei tiroide, tumori ale glandei pituitare, depresia și impotența – care, în sine, nu produc o scădere a libidoului, dar interacționează psihologic cu încrederea în sine a unui bărbat și cu interesul pe care acesta îl acordă sexului. Pentru cei mai mulți bărbați, exercițiile fizice și revenirea la o formă fizică bună pot crește secreția de testosteron, redându-le încrederea în propriile forțe.
Din punctul de vedere al qigong-ului medical și al psihologiei energetice, dorința sexuală este o caracteristică a energiei yang a rinichilor și a glandelor suprarenale. Când această energie yang se diminuează sau este blocată de emoții negative, de o alimentație necorespunzătoare și de un stil de viață incorect, se produce o scădere a pasiunii sexuale. De asemenea, meridianul energetic al inimii trebuie să asigure o conexiune emoțională armonioasă pentru ca energia sexuală să se manifeste normal.
În terapie, exercițiile preluate de doctorul Arnold Kegel din qigong contribuie la întărirea mușchilor pelvieni inferiori, facilitează erecția la bărbat, orgasmul la femeie și pot preveni problemele de prostată și incontinența urinară, ambele fiind cauze indirecte ale diminuării apetitului sexual.
Vă recomandăm un exercițiu de qigong medical – din cartea „Practici străvechi de vindecare și regenerare a ființei umane, Meridianele energetice”, autor Mihai Moisoiu – ce este apreciat pentru efectele sale în cadrul grupului nostru terapeutic din Suceava: Din postura întins pe spate cu brațele deschise în lateral și picioarele depărtate, ridicăm un picior drept în sus în poziție verticală, apoi îl coborâm în lateral, întinzându-l pe cât putem perpendicular pe corp. Readucem piciorul la poziția inițială și încercăm aceeași mișcare cu celălalt picior, pentru a vedea care parte este mai flexibilă. Începem cu piciorul mai flexibil și îl ridicăm drept în sus. Îl coborâm în partea opusă sub un unghi drept, astfel încât să ne răsucim talia. Brațele trebuie să ne rămână desfăcute, așa încât partea superioară a corpului să nu se miște prea mult. Revenim cu piciorul la poziția verticală și îl coborâm în partea opusă. Repetăm mișcarea înainte și înapoi de trei-patru ori pe partea flexibilă. După aceea procedăm la fel cu celălalt picior. Acest exercițiu întărește rinichii, mușchii șoldurilor, optimizează funcționarea ovarelor, testiculelor, a sistemului de reproducere în general și determină creșterea răspunsului sexual.
În cadrul taberelor noastre de qigong medical și psihologie energetică, pacienții au reușit de la sine să își echilibreze rapid libidoului, deoarece setul de exerciții din „Cele 13 forme de întinerire și longevitate din munții Hua” ce a fost exersat în cadrul lor și prezentat în articolele trecute este axat preponderent pe mărirea vitalității și vindecarea rinichilor.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Alimentația necorespunzătoare este o cauză a îmbolnăvirii