Actrița Lindsay Lohan va juca alături de James Deen, un star al filmelor pentru adulți, în thrillerul „The Canyons”, ce va fi produs pe baza romanului omonim scris de Bret Easton Ellis, informează express.co.uk.
Bret Easton Ellis este autorul romanului „American Psycho”, pe baza căruia a fost produs thrillerul omonim în care rolul principal a fost interpretat de Christian Bale.
Romancierul și scenaristul american Bret Easton Ellis a lăudat talentul celor doi actori atunci când a anunțat printr-un mesaj postat, luni, pe Twitter, că vor juca rolurile principale în „The Canyons”.
„James Deen și Lindsay Lohan vor juca rolurile principale în «The Canyons». Sunt extrem de încântat că ei vor juca rolurile Christian și Tara în acest film. Nu aș fi putut visa la o distribuție mai bună”, a spus Bret Easton Ellis.
Ellis a dezvăluit cu această ocazie faptul că atunci când a scris scenariul pe baza propriei cărți pentru acest film l-a avut în minte pe James Deen, un actor de filme porno în vârstă de 26 de ani.
Filmul „The Canyons” va fi regizat de Paul Schrader, iar pelicula va intra în producție în luna iulie.
Lindsay Lohan filmează în această perioadă, la Los Angeles, pentru proiectul de televiziune „Liz & Dick”, un film despre Elizabeth Taylor și Richard Burton, care marchează revenirea în actualitate a tinerei actrițe americane după numeroasele probleme pe care le-a avut cu justiția în ultimii ani.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” și „Fete rele/ Mean Girls”.