Ligia Deca, la grădinița din Mereni: „Potențialul acestei zone este alimentat de creșterea demografică accelerată”

Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni

Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost prezentă vineri, 23 iunie, în județul Suceava, unde a vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare” și grădinița din Mereni, Salcea.
Aceasta a menționat că potențialul acestei zone este alimentat de o creștere demografică într-un ritm accelerat, fapt pentru care are în vedere măsuri de sprijin pentru a se asigura ca sunt profesori bine pregătiți și într-un număr adecvat.
„Vizita din această dimineață mi-a reconfirmat faptul că toți copiii noștri au parte de cadre didactice dedicate încă din primii ani de educație. Avem obligația de a le sprijini cu investiții în infrastructura școlară și dotarea unităților de învățământ, pe care le vom realiza în cel mai scurt timp prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Un apel PNRR lansat în acest sens va finanța, doar în județul Suceava, 108 proiecte pentru 199 de școli, palate și cluburi ale copiilor, în valoare de peste 39 de milioane de euro, fără TVA. Alte apeluri vor adresa nevoia de microbuze școlare și construcția, respectiv reabilitarea unităților de învățământ”, a spus Deca.
Aceasta a mai punctat că președintele CJ, Gheorghe Flutur, reprezintă un adevărat partener pentru a asigura că atât copiii, cât și profesorii din Mereni, dar și din întregul județ, vor avea condiții proprii pentru dezvoltarea personală și profesională, într-un mediu sigur și sănătos.

Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni

Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni
Ministrul Educației, la Mereni

Recomandări

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

Primărița Violeta Țăran l-a ajutat pe „Moș Crăciun” să vină cu daruri pentru copiii din școlile și grădinițele din Berchișești

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a