STEAUA

Liga Campionilor nu mai este un vis



Badea, eroul stelei de miercuri seara
Badea, eroul stelei de miercuri seara

Echipa Steaua București s-a calificat, miercuri, după zece ani, în grupele Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Standard Liege, în manșa secundă a turului trei preliminar al principalei competiții europene. Standard a deschis scorul prin Milan Jovanovici, în minutul 3, care a păcălit apărarea stelistă și a reluat din șapte metri în poarta lui Carlos. Steaua a egalat în minutul 35, prin Valentin Badea, care a fost lansat în adâncime, s-a întors și a șutat în dreapta portarului. În minutul 51, Steaua a intrat în avantaj. Bănel Nicoliță a recuperat o minge l-a lansat în adâncime pe Valentin Badea care a intrat în careu și a șutat din lateral stânga la colțul lung. Badea a marcat așadar ambele goluri ale Stelei în meciul de la București. Din minutul 81, Standard a jucat în 10 jucători, după ce portughezul Ricardo Sa Pinto a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Sa Pinto a primit mai întâi un cartonaș galben, în minutul 76, pentru proteste, iar apoi a primit al doilea galben și implicit cartonașul roșu, în minutul 81, după ce l-a tras de tricou pe Gigel Coman. Sorin Paraschiv a jucat 40 de meciuri în cupele europene, fiind lider în acest sens între actualii componenți ai Stelei. Paraschiv ocupă locul trei în clasamentul all-time al steliștilor cu prezențe în cupele europene, după Marius Lăcătuș și Laurențiu Roșu. La golul egalizator al Stelei, președintele CA, Gigi Becali, nu a avut nicio reacție, în timp ce la golul doi și-a pus mâinile în cap. În minutul 79, directorul sportiv Michel Preud’homme a coborât nervos la banca de rezerve și a discutat cu un oficial de la echipa sa. Suporterii aflați pe stadionul Național din Complexul Sportiv Lia Manoliu, în număr de aproximativ 45.000, au scandat numele lui Marius Lăcătuș. Spectatorii steliști au afișat un banner pe care scria „Belgium pedofils on tour…Bon Jour”. În tur, Steaua a încheiat la egalitate, scor 2-2. Ultima calificare a Stelei în Liga Campionilor datează din ediția 1996/1997, atunci echipa eliminată de Steaua în turul preliminar fiind tot una belgiană, FC Bruges, după 2-2 în Belgia (goluri Ad. Ilie-2) și 3-0 în Ghencea (goluri Ad.Ilie-2, R. Nagy).
– Badea, „călăul belgienilor”
Site-ul oficial al grupării Standard Liege l-a numit pe atacantul stelist Valentin Badea, autorul celor două goluri ale FC Steaua din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, „călăul belgienilor”. „Ratare”, a titrat site-ul oficial al grupării belgiene. „Echipa din Liege va avea regrete mult timp. N-a marcat pentru 2-0, ceea ce ar fi pus-o într-o situație favorabilă. 35 de minute. Este timpul în care Standard a fost calificată în grupe. Sârbul Jovanovici are fi putut deveni un adevărat erou dacă n-ar fi apărut Carlos cu puțin timp înainte de pauză să scoată in extremis un balon trimis spre plasa Stelei. În van…”, a comentat sursa citată. Site-ul clubului belgian a menționat că acea ratare a constituit faza-cheie a meciului, pe care Standard „l-a jucat în cea mai bună manieră”. „În loc de 2-0 s-a făcut 1-1, după ce Badea, călăul belgienilor, l-a crucificat pe Renard. După al doilea gol al gazdelor, elevii lui Boskamp au slăbit ritmul, dând impresia că nu cred prea mult în șansele lor de calificare. Eliminarea lui Sa Pinto a fost acompaniată de aplauzele unui public care și-a ținut respirația la unica ocazie a lui Standard din a doua repriză, semnată Defour”, a comentat „standardliege.be”. „Iadul românesc a fost prea fierbinte”, a titrat cotidianul De Standaard, după eliminarea echipei Standard Liege din Liga Campionilor, în urma înfrângerii, cu scorul de 2-1, din meciul cu Steaua, disputat în manșa secundă a turului trei preliminar al competiției. „Standard n-a supraviețuit iadului de la București. Pe un stadion în clocot, Steaua și-a pus în valoare calitățile tehnice și s-a calificat”, a scris jurnalul belgian.
– Goian crede că de acum se poate spune și despre el că este fotbalist adevărat
Fundașul FC Steaua Dorin Goian a declarat că își dorește ca formația „roș-albastră” să cadă în grupele Ligii Campionilor cu cele mai puternice trei echipe din fiecare urnă. „Până acum am văzut fotbaliștii adevărați la televizor, de-acum se poate spune că sunt unul dintre ei. Sincer, mi-aș dori cele mai bune trei echipe din fiecare urnă. Când joci în Liga Campionilor, simți că toate eforturile n-au fost în zadar. După ce te lași de fotbal, nu te va uita lumea așa ușor, ai jucat în Champions League”, a spus Goian. Fundașul central stelist recunoaște că i-au tremurat puțin picioarele la 1-0 pentru Standard Liege. „A fost o fază grea, dar bine că am putut să trecem peste, că ne-am mobilizat și am întors rezultatul. Pe stadion n-am prea auzit imnul, era un infern, dar o să-l ascult de acum, de o mie de ori. Am melodia asta pe telefon de o jumătate de an. Liga Campionilor este un vis, pe care noi am reușit să-l transformăm în realitate”, a comentat el.
– Valentin Badea:
Atacantul Valentin Badea, autorul celor două goluri a declarat că prin reușitele sale a făcut fericită o țară întreagă. „Sunt foarte fericit, încă nu-mi vine să cred ce am realizat. Am făcut o țară întreagă fericită. Nu am mai trăit așa ceva și sper să se mai repete și în grupe. Normal că m-au felicitat toți colegii, am intrat în grupele Ligii Campionilor, în rândul echipelor mari. Vreau să savurez acest moment. Eu voi fi ca și până acum, la locul meu, nu pot discuta comparații cu Andrei Cristea. Îmi pusesem imnul Ligii dinainte în telefon. Am vorbit cu familia mea, este foarte fericită, dedic victoria familiei mele, precum și lui Ioan Sdrobiș care m-a ajutat în carieră”, a spus Badea. Jucătorii steliști au făcut declarații presei, după ce președintele Consiliului de Administrație, Gigi Becali, i-a convins să iasă din selenzio stampa, după obținerea calificării în grupele Ligii Campionilor.
– liz
Tehnicianul Cosmin Olăroiu a declarat că obținerea calificării în grupele Ligii Campionilor reprezintă pentru Steaua revanșa în fața suporterilor, după meciul cu Middlesbrough, când s-a ratat calificarea în finala Cupei UEFA, în sezonul trecut.
„Este un pas înainte pentru fotbalul românesc. Steaua a meritat această calificare, pentru că a muncit mult. A fost poate revanșa noastră în fața suporterilor, după meciul cu Middlesbrough. Din păcate a trebuit să suferim ca de obicei ca să ne calificăm, am primit repede gol, dar am reușit să ne revenim”, a spus antrenorul stelist. Olăroiu a menționat că accederea în grupele LC este cu atât mai meritată, cu cât a fost obținută în lipsa lui Rădoi, Iacob, Ogăraru, Ghionea. „Dar băieții au fost formidabili și le mulțumesc pentru felul în care s-au pregătit. De acum ne va fi foarte greu, mai avem câteva zile la dispoziție să ne îmbunătățim lotul. Sunt discuții cu mai mulți jucători, pentru că este foarte greu să faci față în două competiții”, a afirmat Olăroiu, care a adăugat că nu se pune problema ca Ionuț Mazilu să vină la Steaua, oferta făcută de gruparea sa neconcretizându-se.
Gigi Becali: „Steaua merge în sferturile Ligii Campionilor”
Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat la finalul partidei cu Standard Liege că a fost impresionat de mesajul pe care i l-a trimis finul său Mirel Rădoi. „O seară foarte grea. Nu mai am cuvinte. Nici nu îmi venea să cred. Am fost impresionat de finul meu, Mirel, care mi-a lăsat un mesaj frumos: «Ai reușit nașule, ți s-a împlinit visul. Felicitări». L-am sunat și i-am spus cu lacrimi în ochi: «Finule, tu ai reușit. Tu ai făcut echipa asta de războinici»”, a spus Becali. El a afirmat că era convins că Steaua se va califica, după ce Ricardo Sa Pinto a ratat, la scorul de 0-1, o ocazie singur cu portarul Carlos. „După gol mă rugam la Dumnezeu, făceam rugăciunea în continuare. La 0-1 n-am simțit cine știe ce pentru că eram la început. La o altă ocazie a lor, i-am spus lui Vali Argăseală că dacă nu au înscris, e semn de la Dumnezeu că ne calificăm”, a completat Becali, care a menționat că aceasta a fost seara atacantului Valentin Badea. Becali a precizat că l-a sunat pe acționarul FC Dinamo, Cristi Borcea, dar că acesta a refuzat să răspundă. „M-a sunat Porumboiu și mi-a spus că a participat și el la calificarea asta cu un jucător. L-am sunat pe Borcea. N-a vrut, mă, să răspundă deloc. Cică are probleme săracul. Nu a răspuns pentru că are temperatură mare. L-am sunat și pe președintele Traian Băsescu, dar nu mi-a răspuns”, a adăugat Becali. Oficialul stelist speră ca Steaua să treacă și de grupele Ligii Campionilor. „Emoții au fost până aici, cu orice echipă am cădea, nu mai am emoții, dar cred că vom ieși din grupă onorabil și să jucăm sferturile de finală”, a spus Becali. În momentul în care a fost întrebat ce transferuri va face Steaua, având în vedere că s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, Becali a răspuns nervos: „Acum ne gândim la transferurile Stelei. Altceva nu avem de făcut decât să ne gândim la transferuri. Banii de la Ligă intră abia peste șase luni și câți intră? 3,6 milioane, 6, 7 milioane. Am spus autofinanțare, dar pentru mine 6-7 milioane sunt un mizilic, cum fumați voi o țigară. Acum numai la Mazilu nu mă gândesc. Mă gândeam să-l sun pe Șiman ca să vorbim de Mazilu”. Întrebat dacă dorește să-i dedice cuiva din familia sa această calificare, Becali a răspuns: „Bă, băiatule. Eu nu fac lucrurile astea. Tot ce fac eu, fac pentru România. Am dedicat-o românilor care au făcut sute de kilometri”.


Liga Campionilor nu mai este un vis
Liga Campionilor nu mai este un vis
Badea, eroul stelei de miercuri seara
Badea, eroul stelei de miercuri seara


Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar
Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar