Liderul PSD Adrian Năstase, deferit justiției



Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată, marți, pe Adrian Năstase, în dosarul „Trofeul calității în construcții”, fiind acuzat de folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase. Adrian Năstase va fi judecat, alături de alte cinci persoane, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acuzele aduse de DNA sunt: pentru Adrian Năstase, fost președinte al Partidului Social Democrat, infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 privind fapte de corupție – folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată; Irina Paul Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții – abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participației improprii și în formă continuată; fals intelectual la Legea contabilității, săvârșite sub forma participației improprii și în formă continuată; folosirea creditului societății într-un scop contrar intereselor societății sub forma participației improprii și în formă continuată; Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC – complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată; Mihail Cristian Vasile, director general al SC EUROGRAFICA SRL – complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; Bogdan Popovici – spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; pentru Marina Ioana Popovici – spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Potrivit rechziitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), sub conducerea inculpatei Irina Jianu, „a inițiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calității în construcții». În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidențială a inculpatului Adrian Năstase”, susține DNA.
Evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenței si autorității decurgând din funcția de președinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra lui Jianu (persoană ce a fost numită în funcția de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra inculpatului Popovici Bogdan (fost membru al CFSN și apropiat al familiei Năstase), asupra inculpatei Popovici Marina Ioana (persoană care, împreună cu Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra inculpatului Vasile Mihail Cristian, administrator al SC Eurografica SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale și care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD), precum și asupra altor persoane.
Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcții importante în cadrul unor instituții publice (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Agenția Națională Sanitar Veterinară, Compania Națională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari și președinți de consilii județene. Aceștia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituțiilor respective. Asupra unui alt grup de participanți – reprezentanți de societăți comerciale în construcții – s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitațiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.
Taxele de participare au fost de 5 milioane de lei vechi, pentru persoane fizice și 15 milioane de lei vechi, pentru persoane juridice. Banii strânși din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituție publica. Însă, inculpata Jianu, cu sprijinul inculpatei Gasparovici, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăți comerciale controlate de inculpații Popovici Bogdan și Popovici Marina Ioana (SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). ISC nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare și nu a întocmit „Decontul de cheltuieli” astfel că nicio cheltuială efectuată pentru Trofeul Calității nu a fost decontată în mod legal.
Societățile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare și au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenței dintre suma încasată de la participanți și cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăți mai sus menționate au încheiat contracte cu o altă societate, SC AROND SRL, controlată tot de inculpații Bogdan și Marina Popovici, societate având ca obiect în principal servicii de „concepție” și „organizare”. Respectivele contacte erau menite să justifice 92 la sută din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate.
Ulterior, pentru a se disimula proveniența banilor, prin operațiuni de spălare de bani (cesiune de acțiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri și prestări servicii) desfășurate prin intermediul societăților MEDIA ON SA, FORUM INVEST SA, Fundația Invest, toate controlate de soții Popovici, suma de 53.256.338.838 de lei vechi a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL.
Din această sumă, inculpatul Vasile Mihail Cristian a plătit 33.841.734.455 de lei vechi, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele și imaginea inculpatului Adrian Năstase).
„Pentru a disimula destinația ilicită a banilor proveniți din organizarea simpozionului „Trofeul calității în construcții” și pentru a ascunde infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reținută în sarcina inculpatului Adrian Năstase, inculpatul Vasile Mihail Cristian a întocmit, atât personal cât și prin interpuși, documente comerciale și financiar-contabile false. Sub aparența unor cheltuieli efectuate cu activități de publicitate pentru SC. Eurografica SRL, prin falsificarea înscrisurilor sus-menționate, inculpatul Vasile Mihail Cristian a achiziționat, livrat și plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru inculpatul Adrian Năstase”, explică DNA.
În același mod, inculpatul Adrian Năstase a obținut foloase necuvenite și de la SC VERTCON SA Bacău (societate controlată de inculpata Irina Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 de lei vechi, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală și alte cheltuieli efectuate în același scop.
DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 118.650 de dolari aparținând inculpatului Adrian Năstase in vederea confiscării speciale cu referire la foloasele necuvenite primite de acesta; s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Irina Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici, Cristian Vasile Mihail, Vasile Cristian până la concurența sumei de 64.813.844.913 de lei vechi; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatului Mihail Vasile, situat în București; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuiților Bogdan și Marina Popovici, situat în București; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei Diana Gasparovici, situat în Brăila; a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpateiIrina Jianu, situat în Bacău.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat ISC prin faptele inculpaților este de 69.611.552.132 de lei vechi, constituit din neîncasarea taxelor de la participanți (61.549.713.021 de lei vechi) și din cheltuieli nelegale efectuate de ISC din fonduri proprii (8.061.839.111 de lei vechi).
Inspectoratul de Stat în Construcții s-a constituit parte civilă în cauză.