Recunoaștere

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a prezentat distincțiile religioase și civile, „toate păzite de Marele Ștefan”

Gheorghe Flutur și-a prezentat distincțiile primite de-a lungul vieții

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a prezentat, joi, o parte din distincțiile primite în decursul timpului, atât cele religioase, cât și cele civile. Gheorghe Flutur a evidențiat în mod special cea mai înaltă distincție acordată de Biserica Ortodoxă Română, medalia ”Meritul Bucovinei”, precum și diplomele pentru cel mai bun politician și cel mai bun ministru.
„Mulțumesc bunului Dumnezeu. Vedeți, oameni buni, aici este cea mai mare distincție din Biserica Ortodoxă Română. Dar avem mai multe. Tot de la Părintele Patriarh am mai multe distincții și am și de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Sigur că unele sunt și civile, cum este și cea din Statele Unite, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Apoi avem topul politicienilor, 10 pentru România, la cel mai bun ministru și cel mai bun politician în primii 10. Sunt ani în care am primit aceste diplome. Și echipa de la acea vreme a Consiliului Județean mi-a acordat și mie distincția Meritul Bucovinei pe care o port cu mândrie în piept”, a spus Gheorghe Flutur.
El a spus că toate distincțiile sale sunt păzite „de Marele Ștefan”.
Comandat de PNL – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240002, Tiraj 2285

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților