Întâlnire

Liderii PSD și PD-L Suceava și-au reproșat pașnic criticele reciproce



Gavril Mîrza și Gheorghe Flutur
Gavril Mîrza și Gheorghe Flutur

Liderii PD-L și PSD din Suceava s-au întâlnit, în cursul zilei de ieri, în cadrul ședinței coaliției la nivel județean, aducându-și reproșuri cu privire la criticele reciproce din ultima perioadă. Cu toate acestea, atât social democrații, cât și democrat-liberalii prezenți la întâlnire au declarat că discuțiile au fost pașnice, iar aceste reproșuri au fost făcute pe un ton civilizat.
După ședință, președinții PD-L și PSD Suceava, Gheorghe Flutur, respectiv Gavril Mîrza, au declarat că atenția reprezentanților celor două partide trebuie să se concentreze pe promovarea și sprijinirea proiectelor de interes județean.
Flutur a precizat că, deși cei prezenți la întâlnire au avut reproșuri, și de o parte și de alta, față de unele declarații politice, s-a stabilit ca după întâlnire, declarațiile să fie făcute fără a atinge imaginea județului Suceava.
„Dacă tot suntem în parteneriat, am convenit ca declarațiile pe care le vom face să nu submineze județul”, a declarat Flutur.
La rândul său, Gavril Mîrza a arătat că, deși anterior acestei întâlniri au existat critici reciproce din partea ambelor partide, de acum înainte atenția se va îndrepta spre acțiuni unitare, pentru atragerea de fonduri în județ.
Flutur a mai spus că împreună cu social democrații s-a decis ca parlamentarii PD-L și PSD să facă demersuri la ministere pentru alocarea de fonduri în vederea achitării datoriilor din 2008.
El a precizat că parlamentarii trebuie să discute la ministerele Educației, Administrației și Internelor și cel al Finanțelor Publice în vederea obținerii de bani pentru școli, primării și pentru plata datoriilor la firmele private care au realizat lucrări de investiții.
Gheorghe Flutur a declarat că a solicitat reprezentanților PSD să îi ceară ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, să aloce de urgență fonduri pentru regularizarea râurilor din județ. Alte programe pe care PSD și PD-L au stabilit să le susțină sunt și modernizarea infrastructurii, începerea, din 2010, a lucrărilor de modernizare a drumurilor Roman – Siret și Suceava – Botoșani.
Atât reprezentanții PD-L, cât și cei ai PSD au convenit că la promovarea de proiecte de dezvoltare a județului nu trebuie să se țină cont de culoarea politică a primarilor.
„Am discutat despre acțiuni unitare, despre modul în care putem colabora pentru a avea cât mai multe programe de dezvoltare și pentru a sprijini realizarea proiectelor care au fost depuse deja pentru modernizarea satelor”, a declarat, la rândul său, Gavril Mîrza.
Reprezentanții PSD și PD-L vor discuta înainte de rectificările bugetare
El a mai adăugat că în ceea ce privește neînțelegerile privind repartizarea sumelor la ultima rectificare a bugetelor locale din județ, când 17 primării conduse de PSD nu au primit nici un leu, s-a stabilit ca înaintea ședințelor de rectificare bugetară să existe o discuție între social democrați și democrat-liberali.
De precizat că în cadrul ședinței, Gheorghe Flutur le-a prezentat reprezentanților PSD o situație multianuală, între 2006 și 2009, cu privire la modul în care au fost alocate fondurile pe localități. El a spus că fondurile au fost alocate primăriilor care au proiecte în derulare sau care în anii trecuți nu au primit fonduri suficiente. Flutur a dat ca exemplu municipiul Fălticeni, care în ultimii trei ani a primit jumătate din sumele de care au beneficiat alte municipii de aceeași mărime. Președintele PD-L și al Consiliului Județean Suceava a precizat că înainte de a reclama că nu au fonduri, unele primării ar trebui să folosească sumele pe care le au în fondul de rulment.
În același timp, Flutur a mai adăugat că împreună cu liderii PSD s-a stabilit reluarea demersurilor în vederea creării unei majorități în Consiliile Locale din Rădăuți și Fălticeni, astfel încât social democrații să preia funcțiile de viceprimar.
La rândul său, președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a mai spus că o altă discuție a fost cea legată de efectuarea unei analize la nivelul administrațiilor locale din județ, pentru a se vedea în ce localități se pot realiza parteneriate.




Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților