Tăcere

Liderii PSD și PD-L Suceava au făcut „ciocu’ mic”

Președinții organizațiilor județene Suceava ale PSD și PD-L, potențiali parteneri la guvernare, au luat pauză de la declarațiile politice. Ambele partide și-au suspendat conferințele de presă obișnuite, iar ieri, senatorul ales PSD Gavril Mîrza a absentat de la ultima sa ședință în calitate de consilier județean, în vreme ce omologul său, Gheorghe Flutur, s-a rezumat la declarații generale. În ciuda insistențelor presei, Gheorghe Flutur, care a lăsat pentru o zi negocierile de la București și a venit la Suceava pentru a prezida o ședință extraordinară de Consiliu Județean, a refuzat orice abordare a parteneriatului cu PSD.
La finalul ședinței deliberativului județean, Gheorghe Flutur a făcut câteva referiri generale la „clarificarea tuturor lucrurilor” în cadrul negocierilor pentru formarea unei majorități la guvernare, deoarece legea bugetului de stat pe anul viitor trebuie să intre în vigoare cât mai curând.
„Ne preocupă să punem în aplicare foarte repede legea bugetului de stat pe 2009, nu este foarte simplu. Provocarea mare este criza economică globală. Sunt discuții extrem de aprinse, foarte serioase și cu Banca Națională, inclusiv cu specialiștii pe politică fiscală, politică bugetară, însă îmi exprim speranța că unul din efectele acestei construcții care ar urma să apară va fi descentralizarea, unde consiliile locale, consiliile județene să aibă mai multă autonomie de lucru, mai multe resurse financiare pentru ce ne așteaptă”, a fost singura declarație pe care jurnaliștii au reușit să o obțină, ieri, de la președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Gheorghe Flutur.

Recomandări

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație