Liderii PSD, întruniți în ședința cu miniștrii social-democrați după revocarea lui Dan Nica din funcția de ministru al Internelor, au discutat despre posibilitatea susținerii unei moțiuni de cenzură, însă nu au luat nicio decizie în acest sens, așteptând evoluția și mișcările politice ale PDL.
Surse din conducerea PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că în ședința care a urmat semnării decretului de revocare a lui Dan Nica din Guvern, liderii partidului au discutat și eventuale variante de pași politici până la alegerile prezidențiale, unul din scenarii fiind legat de o moțiune de cenzură.
Sursele menționate au spus că liderii PSD nu au luat o decizie fermă dacă vor susține o moțiune de cenzură, în condițiile în care nu au o certitudine cum vor acționa parlamentarii PNL într-un asemenea scenariu.
Liderii social-democrați au luat în calcul situația că, în eventualitatea în care o moțiune de cenzură ar fi adoptată de Parlament, până la alegerile prezidențiale, actualul Guvern va rămâne în funcție, având atribuții reduse, însă asigurând totuși organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului solicitat de președintele Băsescu.
Sursele citate au mai arătat că în ședința conducerii partidului s-au luat în calcul intensificarea activității parlamentare a PSD, nu doar prin proiecte de legi și negocierea cu PNL pentru respingerea unor inițiative ale guvernului, ci și prin propunerea constituirii mai multor comisii parlamentare care să ancheteze activitatea mai multor miniștri democrat-liberali.