Liderii PPE îi îndeamnă pe români să voteze pentru Băsescu, „soluția responsabilă”



Liderii Partidului Popular European și ai grupului PPE din Parlamentul European, Wilfried Martens și Joseph Daul, i-au îndemnat, miercuri, pe români să se prezinte în număr mare la vot și să opteze pentru Traian Băsescu, „soluția responsabilă în această perioadă de criză”.
Într-o declarație remisă MEDIAFAX, liderii PPE își exprimă încrederea în ceea ce privește victoria lui Traian Băsescu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România.
„Președintele Traian Băsescu a dovedit deja că are voința de a schimba România în mai bine, iar rezultatele recentului referendum reflectă clar această situație. Știe cum să lupte pentru valorile europene, pentru valorile noastre”, susțin liderii PPE.
Potrivit celor doi lideri, „PPE recunoaște și apreciază eforturile constante ale președintelui Traian Băsescu de a lupta împotriva corupției la nivel înalt și de a se asigura că legea este aceeași pentru toată lumea în România”.
„Președintele Traian Băsescu este ghidat numai de interesul național al României ca parte din Europa și este soluția responsabilă în această perioadă de criză economică dificilă. Le cerem românilor să participe în număr mare la al doilea tur al alegerilor prezidențiale și să voteze pentru Traian Băsescu, membru PPE, partid care este cea mai puternică și influentă forță a Europei”, se arată în declarația celor doi.