Pact

Liderii din Suceava, Schwaben, Cernăuți și Mayenne, prietenie pe veci, cu Bruderschaft



Jurgen Reichert și Gheorghe Flutur
Jurgen Reichert și Gheorghe Flutur

Cel mai vechi partener extern al județului Suceava, Regiunea Schwaben din Germania, și-a sărbătorit sâmbătă ziua, cu inaugurarea oficială a Biroului informațional al regiunii, de la Casa Prieteniei din municipiul Suceava, vernisajul expoziției „Culorile Europei”, a pictorului Manfred Jacob Vogt, și cu o seară bavareză oferită de președintele Consiliului Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, la Conacul Domnesc. Oaspeți au fost conducerea administrativă a județului Suceava, guvernatorul de Cernăuți, Vladimir Kuliș, vicepreședintele regiunii Mayenne, Jean Marc Allain, șefi ai instituțiilor descentralizate din județul Suceava, dar și medici, universitari, jurnaliști sau reprezentanți ai unor ONG-uri care au derulat parteneriate cu regiunea bavareză.
În discursul de la inaugurarea centrului de informare de la Casa Prieteniei, președintele Consiliului Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, l-a felicitat pe „dragul prieten Flutur” pentru existența Casei Prieteniei, în care fiecare regiune parteneră a județului Suceava are un birou și a dat un strălucit exemplu de diplomație. Astfel, după ce și-a prezentat unitatea statală pe care o conduce, prima regiune vest-europeană care a făcut, în urmă cu 12 ani, un parteneriat cu una est-europeană, o regiune de 1,8 milioane de locuitori și o administrație de 200 de ani, creată de francezi, președintele Reichert a arătat că Schwaben a fost întotdeauna o zonă foarte pașnică, de unde nu a pornit niciodată în istorie vreun război, „și asta probabil pentru că puterea a fost întotdeauna împărțită și nu a fost într-o singură mână”. El a vorbit despre Schwaben ca despre „un teritoriu cu oameni creativi, care iubesc muzica, iubesc cultura și asta ne leagă cu regiunea dumneavoastră”, unde a derulat numeroase proiecte în domeniul social, sănătății și educațional. „Numai prin educație și cultură putem să ne însușim instrumentele necesare pentru a realiza lucrurile cu cumpăt și a nu ne lăsa atrași de ideologii radicale. De aceea e bine să avem multă, multă educație și cultură”, a arătat Jurgen Reichert.
Nemții au mulțumit fostului lor președinte Georg Simnacher, românii, conducerii Consiliului Județean de dinainte
Reichert a afirmat că următoarea sa dorință este realizarea unui parteneriat între o localitate din județul Suceava și o localitate din Schwaben și a adus mulțumiri „celor care au avut ideea de a crea această instituție aici și au realizat-o, și doctorului Georg Simnacher, care a avut ideea acestui parteneriat”, predecesorul său la președinția Regiunii Schwaben.
Obligat oarecum de discursul partenerului german, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a procedat la fel, fără însă a menționa și numele celui care l-a precedat în funcție și a pus bazele parteneriatelor externe ale județului, Gavril Mîrza. „Mulțumesc celor care au construit acest parteneriat și celor care au construit acest edificiu, conducerea CJ dinaintea mea. Mă bucur că mi-a revenit sarcina plăcută de a pune în aplicare acest parteneriat în continuare”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că, prin inaugurarea centrului de informare, „Germania deschide astăzi o Ambasadă a Prieteniei la Suceava”. „Cei doi părinți fondatori ai UE, Germania și Franța, au venit în vizită la copilul lor mai mic din Europa de Est, de care au avut grijă în urmă cu 12 ani”, a spus președintele Flutur și a apreciat că ulterior parteneriatul a continuat și dincolo de graniță, în nordul Bucovinei, la Cernăuți. „Politica regiunilor este politica viitorului în UE”, a declarat Gheorghe Flutur.
Al treilea partener al Sucevei, din cei „Patru pentru Europa”, vicepreședintele Regiunii Mayenne din Franța, Jean Marc Allain, a apreciat că nemții au fost primii care au făcut funcțional spațiul pus la dispoziție de suceveni în Casa Prieteniei și a promis că într-un timp destul de scurt va exista aici și un punct de informare francez.
Aproximativ 300 de oameni au băut bere nemțească și au mâncat specialități șvăbești, la Conacul Domnesc
După Casa Prieteniei, sărbătoarea a continuat la Complexul Muzeal Bucovina, cu vernisajul expoziției „Culorile Europei”, apoi circa 300 de suceveni, nemți, francezi și urcaineni au petrecut o seară bavareză în splendidul parc de la Conacul Domnesc. În ținute de seară marea majoritate, oaspeții au fost primiți de președinții Reichert și Flutur și de neobositul universitar bavarez Otto Hallabrin. Specialitățile gastronomice șvăbești, peste 500 de litri de bere trimiși la Suceava de opt mari producători din Bavaria, muzica și dansurile populare din cele patru regiuni partenere dăruite oaspeților grație Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, lumina făcliilor și a lumânărilor au creat o atmosferă specială, în care toată lumea s-a simțit bine. Inclusiv cei patru lideri politici, de la Suceava – Gheorghe Flutur, Schwaben – Jurgen Reichert, Mayenne – Jean Marc Allain și Cernăuți – Vladimir Kuliș, care au intrat cu veselie în hora dansatorilor de la „Ciprian Porumbescu” și au băut bere Bruderschaft pentru a-și cimenta prietenia. Bruderschaft este un toast frățesc, neformal, în care două persoane ridică simultan paharul, rostesc un toast scurt, beau din pahar unul peste mâna celuilalt, se sărută și își spun de acum înainte pe nume. Semnificația este „lăsăm armele jos și suntem frați”.
Expresia literalmente înseamnă „frăție de băut”, de obicei, de băut bere, dar astăzi Bruderschaft este considerat un mod civilizat de a marca începutul unei prietenii solide.



Spectacol artistic la Conacul Domnesc
Spectacol artistic la Conacul Domnesc
Spectacol artistic la Conacul Domnesc
Spectacol artistic la Conacul Domnesc
Jurgen Reichert și Gheorghe Flutur
Jurgen Reichert și Gheorghe Flutur


Recomandări

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”
Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul Educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul Educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul Educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale
„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani

Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani
Înscrieri la Logiscool Suceava: robotică, programare și competențe digitale, pentru copiii între 6 și 18 ani