Probleme de sezon

Liderii de sindicat din învățământ își fac griji cu privire la asigurarea căldurii în școlile din județ

Cu toate că nici o unitate școlară din județ nu a semnalat încă probleme în asigurarea combustibilului pentru încălzirea unităților școlare pe timpul iernii, liderii Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS) trag un semnal de alarmă asupra unor probleme inerente cu care se confruntă instituțiile de învățământ din județ în sezonul rece.
Ținând cont de răcirea accentuată a vremii din ultimele zile, reprezentanții ASIS au precizat că asigurarea agentului termic este prioritară în această perioadă.
Prof. Radu Corbotiuc, responsabil de zona Câmpulung Moldovenesc, a atras atenția asupra inexistenței posturilor de fochiști, în lipsa acestora, conducerea școlii recurgând la o serie de „improvizații”.
„Chiar dacă școlile sunt dotate cu centrale, nu sunt fochiști să se ocupe de acestea. Fochistul trebuie să aibă o specializare, trebuie plătit cu anumite sporuri, iar în lipsa lui se improvizează”, a precizat Radu Corbotiuc.
În iarna anului 2012, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, părinții elevilor au fost chemați la școală pentru a tăia lemnele pentru foc.
„Unul, doi oameni nu fac față la toate sarcinile pe care le au la o școală, de pildă tăiatul lemnelor, de aceea au fost solicitat părinții, la Școala Nr. 3. Ei au răspuns, dar nu e normal acest lucru”, a mai precizat Corbotiuc.
De partea cealaltă, Aurelian Cocoranu, responsabil ASIS pe zona Vatra Dornei, și-a arătat îngrijorarea cu privire la faptul că la Vatra Dornei prețul gigacaloriei a crescut foarte mult, de la 170 la 240 de lei, astfel că încălzirea unei școli ar putea costa circa trei miliarde lei vechi anul acesta.
„Se va intra într-un colaps, prețul gigacaloriei este foarte mare. Căldură pe hârtie este la toate școlile, însă trebuie să spunem și că sălile de clasă nu sunt izolate, pe sub stoleria geamurilor ar putea intra șoareci la cât sunt de șubrede unele ferestre”, a mai menționat Aurelian Cocoranu.
Referindu-se la școlile din zona Gura Humorului, Giani Leonte, președintele ASIS, a precizat că nu a primit sesizări referitoare la probleme cu căldura în școli.
Gheorghe Șorodoc, responsabil de zona Rădăuți, a menționat că „încă nu s-a dat drumul la căldură, fiecare primărie și-a făcut propriile calcule, să dea căldură cât mai târziu ca să facă economie. Nimeni n-a semnalat că ar fi probleme, în școlile din zona de munte se va face foc unde e nevoie”.

Recomandări

14 unități școlare din județul Suceava, reevaluate pentru păstrarea statutului de „Eco-Școala” și a „Steagului Verde”

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii