Investiții

Licitație pentru modernizarea Bazarului din Suceava

– Licitația pentru stabilirea constructorului care va realiza modernizarea Bazarului se va desfășura în 21 martie
– Proiectul are valoarea de 3,1 milioane de euro și se va finaliza în 2011
Licitația în urma căreia va fi desemnată firma de construcție care va efectua lucrările de modernizare a Bazarului din Suceava se va desfășura miercuri, 21 martie. Proiectul are o valoare totală de 3,1 milioane de euro (aproximativ 11 milioane de lei) și va fi executat în patru ani. Modernizarea constă în construirea unei hale cu o structură metalică, a unei platforme betonate, amenajarea unor alei de acces, a unor locuri de parcare, amenajarea unor grupuri sanitare, realizarea rețelei de canalizare pluvială, construirea unui sediu administrativ și împrejmuirea Bazarului cu un gard.
„Vrem să ne ținem de cuvânt și să modernizăm Bazarul din Suceava, astfel încât să poată fi îndeplinite normele de autorizare impuse de Uniunea Europeană, pentru a crea condiții pentru un comerț civilizat”, a declarat primarul Ion Lungu.
Dacă inițial s-a avut în vedere amenajarea unei parcări în fața Bazarului, în forma finală a proiectului este prevăzută amenajarea a două parcări, cu 120 de locuri fiecare, în partea din spate a Bazarului. Soluția pentru parcare a fost schimbată la presiunile bazariștilor suceveni, care au refuzat să își mute chioșcurile în spatele Bazarului, de teamă că vor pierde „vadul comercial”. În același timp, va fi amenajată și o cale de acces pentru mașinile de intervenții rapide, lucru care va influența poziționarea chioșcurilor, fiind necesară deplasarea lor cu aproximativ 15 metri.
În următorii patru ani, municipalitatea suceveană va investi peste 3 milioane de euro, din bugetul local, pentru modernizarea unui spațiu în care, de foarte mulți ani, se desfășoară un comerț de tip oriental, lipsit de eleganță și departe de normele civilizate.

Recomandări

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență
Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Șoldan atrage atenția că proiectul centurii Humorului riscă noi întârzieri după ce premierul Bolojan a cerut din nou reducerea costului investiției

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 4 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Loial Impex Suceava, recunoscută la nivel național pentru performanță și contribuția la dezvoltarea infrastructurii energetice

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului