Adesea privim universul printr-o lentilă arsă care ne transpune într-o poveste abstractă, infinită, care este descoperită și înțeleasă de fiecare dată altfel. Spre exemplu, atunci când privești o pictură sau citești o carte, te reașezi în lumea autorului ca fiind un altul.
Poetul și prozatorul George Gavrileanu, asemenea lui Salvador Dalí și altor artiști renumiți, valorifică timpul petrecut captiv în proiecțiile nocturne. Visul devine o metodă prin care se naște inspirația. Încă din primele poeme ale acestui artist, se divulgă existența unui „univers de cleștar”, o lume redată atât prin scris, cât și prin grafică și pictură.
Forumul German din Gura Humorului a fost, zilele trecute, gazda unui eveniment cultural cu adevărat unic: lansarea volumului antologic „Din manuscrise” de George Gavrileanu (postum), sub coordonarea doamnei Lucy Glaser, alături de alți invitați de seamă.
Acest volum este cu adevărat unic: împletește atât poezia, cât și proza, dezvăluind un autor complex, ancorat în dimensiunea onirică a existenței.
În prefața acestei scrieri, facem cunoștință cu o persoană ambițioasă, înzestrată cu talent. George Gavrileanu s-a născut pe 23 martie 1951, la Gura Humorului, județul Suceava. Era cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui Emilian și Aspasiei Gavrileanu, familie de gospodari, parte din neamul numeros al Gavrilenilor humoreni.
Așa cum în cazul lui Lucian Blaga, figura maternă – mama care îi citea basme în copilărie – a avut un rol modelator, la fel și George Gavrileanu își parcurge primii ani de școală sub îndrumarea doamnei învățătoare Elena Buțincu, dascăl care îi descoperă talentul. În semn de recunoștință, îi dedică o poezie scrisă pe 2 martie 1965, când nu împlinise încă vârsta de paisprezece ani:
„Vibratul glas l-am ascultat,
Și-l mai păstrez într-un album,
Din buza ei am căpătat
Cuvântul care-l spun.
Cuvântul care-l scriu pe foaie, din condei,
Tot ea m-a învățat să-l știu, tot ea, tot glasul ei.”
La vârsta de cincisprezece ani, George Gavrileanu îi trimite versuri poetului și dramaturgului Gellu Naum, care îi răspunde:
„Întâi de toate îți doresc la mulți ani și succes la școală. Am telefonat la Luceafărul imediat ce am primit scrisoarea ta. Violeta Zamfirescu m-a asigurat că în numărul de săptămâna asta îți răspunde Ioanichide Olteanu. Caută și vei vedea… Se pare că i-ai părut foarte talentat, dar încă nematurizat sau așa ceva. Ai să vezi tu. Oricum, nu te lăsa impresionat de păreri și vezi-ți liniștit de drum… Te îmbrățișez,
Gellu Naum”
(Scrisoare datată 1 aprilie 1966)
Se pot desprinde asemănări între unele texte ale lui George Gavrileanu și cele ale lui Gellu Naum. Suprarealismul glisează prin operele celor doi, urmat de elemente comune, printre care și acel „univers de cleștar”.
Textul „Începuturile” de Gellu Naum, din volumul Poeme alese, construiește, în primo tempo, un spațiu oniric: „începuturile moi ale cerului”. Există o convenție între cititor și autor, o zonă de tăcere irațională, care este anulată apoi de niște „călăreți obosiți care clătinau din cap”, semn că orice ființă este binevenită în acel tărâm. Libertatea devine un mod de viață, fără nehotărâri și îndoială.
În secondo tempo, prima poezie cu care debutează volumul „Din manuscrise” de George Gavrileanu este intitulată „Calul”. Poemul începe cu o descriere a calului „de cleștar”, care strigă îndelung și care trăiește în același tărâm descris de Naum. Ambii autori creionează o lume a cărei ordine se naște din manifestări poetice subtile: „tăcerea orologiei”, „cântecul de iubire azurpat”, urmate de alte elemente din cleștar, precum „lianele”.
Cei care nutresc dorința unei astfel de întâlniri cu lumea de cleștar, acest spațiu infinit care oferă libertate totală de exprimare, pot fi supuși unor încercări, fiindcă suprarealismul este, mai curând, o privire hipnotică. El este provocatorul unor modificări în percepție și în felul în care fiecare se raportează la univers, fiind o invitație la depășirea granițelor concrete ale realității și la explorarea acelor „tărâmuri moi” din care se naște creația.
Volumul „Din manuscrise” nu este doar o reconstituire postumă a unei voci poetice, ci o invitație la relectură critică și la reconectarea cu un tip de sensibilitate inexplorată. În această lume de cleștar, fragilă , cititorul nu găsește un răspuns, ci o întrebare mereu reluată despre sine și despre relocarea sa în lume.
Astfel, această scrierea devine un mijloc care culisează între universul vizibil și cel creat de artistul George Gavrileanu. Tot conținutul acestui volum dezvăluie un om sensibil.
El nu a fost „doar un grafician sau un caricaturist… prin arta sa, el a transmis lumii o întreagă filozofie de viață, îndemnând la cunoaștere. ” – Lucy Glaser.
Bianca NATI
