Alegeri

Liberalul Vasile Tofan este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava

Vasile Tofan a fost ales vicepreședinte al CJ Suceava
Vasile Tofan a fost ales vicepreședinte al CJ Suceava

Fostul primar al municipiului Fălticeni, liberalul Vasile Tofan a fost ales, joi, în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. În ședința extraordinară a deliberativului județean au fost făcute două nominalizări pentru această funcție. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, l-a propus pe Vasile Tofan, din partea PNL, în timp ce liderul grupului PSD din deliberativ, Gheorghe Iacob, l-a nominalizat pe consilierul Cristian Macsim. În urma votului exprimat de cei 37 de consilieri prezenți la ședință, Vasile Tofan a fost ales cu 22 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și un vot nul. Cristian Macsim a avut 14 voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și patru voturi nule. Unul dintre cele două posturi de vicepreședinte al Consiliului Județean a rămas vacant după ce fostul vicepreședinte, Cristinel Crețu, a demisionat din această funcție și din cea de consilier județean, el aflându-se în arest preventiv pentru o presupusă luare de mită.
Vasile Tofan a fost primar al municipiului Fălticeni timp de două mandate, în perioada 2004-2012. Cealaltă funcție de vicepreședinte al CJ Suceava este ocupată de liberalul Niculai Barbă.
După ce a fost ales vicepreședinte, a mulțumit atât celor care l-au votat, cât și celor care nu i-au acordat votul. „Onoarea e dulce, dar borșul e acru. De regulă în momente de genul acesta se mulțumește pentru încredere, se spun angajamente. Nu pot să nu fiu recunoscător colegilor care mi-au dat votul astăzi. Și în egală măsură și colegilor de la PSD pentru că într-un fel e ca la Survivor. Fiecare cu tribul lui. Singura promisiune pe care pot să v-o fac e următoarea. Am să încerc să-mi fac cât mai bine treaba pentru ca domniile voastre să fiți cât mai puțin nemulțumiți de faptul că m-ați votat astăzi. Bine ar fi să fie bine. Mulțumesc”, a spus Vasile Tofan.
La rândul său, președintele CJ Suceava l-a felicitat pe noul vicepreședinte al instituției, el precizând că în continuare „este foarte, foarte multă treabă”. Gheorghe Flutur a remarcat „nota ușor mai veselă din țara lui Birlic” cu care vine noul vicepreședinte al CJ Suceava, Vasile Tofan.

Recomandări

Administratorul public al Sucevei, Irina Vasilciuc, este noul președinte al Consiliului de Administrație de la TPL

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat 500.000 de lei pentru comunitățile afectate de inundații din județul Suceava