Aprecieri

Liberalii susțin că proiectul de reabilitare a străzii Cernăuți este incomplet



Viceprimarul Sucevei Angela Zarojanu a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul de hotărâre de Consiliu Local prin care ar trebui să fie aprobate lucrările de reabilitare a străzii Cernăuți este incomplet.
Zarojanu, care este și președinte al Organizației Municipale PNL Suceava, a precizat că proiectul respectiv nu conține o detaliere a lucrărilor ce urmează a fi executate sau a sumelor care urmează a fi folosite pe fiecare tip de lucrare în parte.
„Este unul din proiectele principale cu care noi, liberalii, am venit în fața cetățenilor și din acest motiv sunt bucuroasă că în cele din urmă avem toate documentele necesare pentru a putea aproba acest proiect de hotărâre. Cu toate acestea, va trebui să discutăm mai mult pe marginea indicatorilor tehnico-economici pentru repararea acestei străzi, care sunt foarte mari, fără a exista o detaliere pe etape”, a declarat viceprimarul Sucevei.
Angela Zarojanu a spus că, în actuala formă de prezentare a indicatorilor economici, nu se cunoaște exact care vor fi sumele ce urmează a fi folosite pentru fiecare tip de lucrare, respectiv canalizarea pluvială, refacerea sistemului rutier, terasamente, amplasarea bordurilor etc.
Ea a precizat că va consulta consilierii locali ai PNL Suceava astfel încât proiectul să fie completat cu detalierea exactă a lucrărilor și a sumelor necesare pentru fiecare etapă.
Mai mult, viceprimarul Sucevei a spus că în condițiile în care lucrările de reabilitare a străzii Cernăuți sunt programate a se realiza pe o perioadă de 14 luni, este necesară și o prezentare a împărțirii fondurilor ce urmează a se folosi în anul 2008, respectiv în 2009.
„Noi trebuie să aprobăm alocarea a aproximativ 160 de miliarde de lei vechi, fără a ști exact cum vor fi folosiți. Și din acest motiv vrem să facem noi o detaliere pentru fiecare lucrare în parte”, a mai spus Angela Zarojanu.
Steiciuc susține că reabilitarea străzii Cernăuți ar putea fi făcută cu fonduri de la Guvern Pe de altă parte, consilierul local PNL Mihai Steiciuc a declarat că reabilitarea străzii Cernăuți poate fi realizată și cu fonduri de la Ministerul Transporturilor.
În opinia lui Steiciuc, administrația suceveană ar trebui să finanțeze lucrările pentru înlocuirea rețelelor de utilități de pe această stradă, urmând ca pentru finalizarea investiției să se solicite fonduri guvernamentale.
„Apreciem grija domnului primar pentru a avea și o variantă în care să rezolvăm această problemă cu banii primăriei, dar în primul rând trebuie să încercăm să o rezolvăm cu banii de la Ministerul Transporturilor. Mai ales că această stradă este și parte din E 85”, a spus consilierul local liberal.



Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate
Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate