Liberalii se reunesc în două congrese: extraordinar pentru Statut, ordinar pentru alegerea conducerii



Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, ieri, că liberalii se vor întruni în două congrese, unul extraordinar pentru adoptarea unui nou Statut, iar altul ordinar pentru alegerea noii conduceri, pe baza noilor prevederi statutare, care vor fi validate în 4 martie în DP.
„Vineri va fi Congresul extraordinar, care va începe la ora 12,00 și care va aproba Statutul nou, oricare va fi acela. Iar sâmbătă, la ora 10,00, se intră pe Congresul ordinar, al doilea congres, unde se fac alegerile pe baza Statutului aprobat cu o zi înainte”, a susținut Radu Stroe.
Întrebat dacă, în cazul adoptării votului pe moțiuni, Congresul PNL s-ar putea reduce la două zile în loc de trei, Stroe a anunțat că, în cazul unor alegeri uninominale, ar fi necesară și ziua de duminică.
„Dacă se va aproba un Statut cu vot uninominal, atunci ar fi nevoie și de ziua de duminică, pentru că sunt alegeri separate de președinte, prim-vicepreședinte, BPC etc. Noi am stabilit trei zile Congres, ținând ziua de duminică de rezervă”, a susținut Radu Stroe.
Secretarul general al PNL a adăugat că liderii liberali au stabilit convocarea DP pentru adoptarea Statutului pentru data de 4 martie, cel mai probabil în jurul prânzului, ședința fiind precedată de o reuniune a CNEx.
„Miercuri după-amiază, spre seară, vom avea Biroul Politic Central, care va vedea Statutul și îl va pregăti pentru Consiliul Național unde se va obține un vot, și pe urmă pentru Delegația Permanentă, unde se adoptă. CNEx se va întruni joi dimineață și va fi urmat de ședința DP”, a mai spus Stroe.
Pe de altă parte, liberalul a declarat că în Biroul Politic ordinar de luni, liderii PNL au pe ordinea de zi doar chestiuni organizatorice, având de stabilit convocarea unor conferințe județene.
Libralii au stabilit la finalul lunii ianuarie, în Delegația Permanentă, convocarea unui Congres extraordinar al PNL pentru zilele de 5-6-7 martie.