Nemulțumire

Liberalii din Consiliul Local vor să „sancționeze” Iulius Mall din cauza cinematografului



Lipsa unui cinematograf modern în Suceava a stârnit din nou discuții în Consiliul Local Suceava. Dacă la ședința anterioară, o parte dintre consilierii locali au cerut executivului să trimită o adresă oficială conducerii Iulius Mall Suceava, pentru a afla dacă se mai face sau nu cinematografulul multiplex promis încă din 2008, acum, aceștia s-au arătat nemulțumiți de lipsa unui răspuns.
„Nu prea vedem din partea lor deschidere pentru realizarea unor investiții cerute în municipiul Suceava. În ședința de data trecută am solicitat ca până astăzi să avem un punct de vedere oficial privind deschiderea unui cinematograf modern. Astăzi, din nefericire, nu avem un răspuns oficial din partea lor. Asta înseamnă delăsare și lipsă de respect față de Consiliul Local”, a spus liderul grupului PNL din Consiliul Local, Lucian Harșovschi.
Acesta s-a arătat indignat de faptul că din 2008, de când au inaugurat mallul, acolo unde trebuia să fie cinematograful scrie „în curând”.
„Anunț public că nu vom mai susține nici un eveniment acolo și vom cere să mutăm de la mall instituțiile publice care aparțin de Consiliul Local. Avem facilități acolo, dar sunt și alte centre comerciale dornice să le preia, pentru că știu că asta înseamnă atragerea mai multor cumpărători acolo”, a adăugat Harșovschi.
În mod ironic, discuțiile pe această temă s-au stârnit tocmai când aleșii locali trebuiau să aprobe primirea unei sume de 50.000 de lei (jumătate de miliard de lei vechi), de la Iulius Mall Suceava, pentru organizarea Revelionului în aer liber, care se desfășoară în parcarea pusă la dispoziție de același centru comercial.
„Astăzi votăm pentru ultima oară un eveniment acolo, până când vom avea un răspuns oficial. Să spună clar – nu vrem să facem, nu rentează, să se știe clar că altă șansă de cinematograf nu este decât cel care va fi deschis de primărie anul viitor, în Centrul Cultural Bucovina, unde, din păcate, nu va fi decât o singură sală. Dar măcar sucevenii nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte localități, la Botoșani ori la Iași, pentru a vedea un film. Putem găsi alte locații pentru organizarea Revelionului, a Zilelor Sucevei ori a altor evenimente care atrag un număr mare de oameni”, a mai spus Harșovschi.
Singura replică la afirmațiile acestuia a venit din partea primarului Ion Lungu:
„Pe jumătate aveți dreptate, dar nu trebuie să-i judecăm pe cei care au făcut investiții în Suceava. Dacă nu făceau acel mall, astăzi aveam acolo o zonă sinistră, plină de săruri, acid și alte deșeuri. Au făcut o investiție și trebuie să le mulțumim.
Pe de altă parte, e bine să termine acele cinematografe cerute de suceveni”.
Mai rezervați, social-democrații din deliberativul local au considerat că nu poți forța un investitor privat să facă ceva care implică costuri mari, doar pentru că vrei tu, ci, în schimb, au propus să aloce fondurile necesare pentru ca cinematograful pe care îl vor inaugura anul viitor, în clădirea modernizată a fostului Cinema Modern, să fie dotat cu aparatură modernă.



Recomandări

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava
Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava