Aproape îngenunchiat de leucemie, boală ce îi provoacă dureri cumplite de 13 ani, un artist sucevean își caută vindecarea în muzică. Nu cere nimic, ci vrea să dăruiască. Nu se plânge de prezent, pentru că nu vrea să distrugă amintirile din trecut, aproape toate legate de pasiunea lui pentru muzică. Conștient de boala parșivă de care suferă, artistul ar vrea să moară pe scenă, cântând, oferind oamenilor iubire, pentru că el încă mai crede în visuri.
Este povestea lui Lian Cubleșan, în vârstă de 58 de ani, care suferă de 13 ani de leucemie, boală care îi dă mari bătăi de cap, dar nu reușește să-i distrugă spiritul. Locuiește într-o căsuță modestă din Prisaca Dornei, casă în care a adunat cele mai dragi amintiri, fotografia mamei, afișele cu trupe rock îndrăgite, care i-au marcat adolescența, tinerețea, dar și afișe din turneele muzicale la care a participat de-a lungul anilor. Nu îl inspiră aparatura sofisticată, nu are un computer sau telefoane de ultimă generație, însă a păstrat în casă pianul, la care se așază ori de câte ori are ceva de spus în muzică. Pentru el muzica este precum Biblia pentru un creștin.
Profu’ de muzică
Valerian, sau Lian – cum îi spun prietenii, este al treilea copil, mezinul unei familii de învățători, o familie întemeiată în Broscăuții Vechi, zona Cernăuți. Odată cu apropierea trupelor sovietice familia s-a refugiat pe teritoriul României, migrând în Banat sau Ardeal, în funcție de posturile de învățători primite. Tatăl lui Lian era din Bunești, un sat de lângă Gherla, loc în care își va găsi și sfârșitul, în spitalul închisorii în care a fost închis, fiind condamnat politic ca regalist.
Absolvent de Conservator la Iași, Valerian Cubleșan a lucrat, între anii 1980-1997, ca profesor de muzică la școala din comuna Frumosu.Foști elevi de-ai săi sunt astăzi studenți la conservator sau profesori de muzică și activează în orchestre simfonice din Iași, Botoșani, Brașov, lucru care-i umple sufletul de bucurie. Înseamnă că profu’ de muzică a lăsat ceva în urmă.
După ce a renunțat la catedră, a încercat, ca mulți alți tineri plini de speranțe,în perioada 1997-2000, o mică afacere în comuna Vama, unde, împreună cu alți asociați, a deschis o brutărie. Se pare că nu era făcut pentru afaceri, dovadă fiind falimentul care a venit la scurt timp, fabrica având și acum, după mai mult de zece ani, lacăt pe ușă.
Indiferent de cum l-a purtat viața, Lian a rămas fidel muzicii și a continuat să compună. „Vreau să mor pe scenă. Murim oricum. Eu îmi doresc să cânt. Poți să mori pe un pat de spital ordinar, un pat de fier, pe care eu nu-l suport, poți să mori pe un pat de-acasă, dar poți să mori făcând ceea ce iubești, făcând muzică. Am alergat mult în această viață. Acum nu mă mai grăbesc. Timpul are altă dimensiune pentru mine”, s-a destăinuit artistul.
Nu a dorit ca mama să știe că el are leucemie
După aflarea diagnosticului, primul lucru l-a care s-a gândit a fost să nu afle mama lui, bolnavă de inimă și alte boli asociate. Lian credea că vestea că el are leucemie la 45 de ani i-ar fi fost fatală mamei, motiv pentru care zece ani, până acum trei ani, când mama lui s-a prăpădit, la vârsta de 84 de ani, nu i-a spus nimic despre boala lui. „Când am aflat de boală, mama era plecată într-o stațiune balneară. Eu am început tratamentul la clinica din Iași, dar cu două zile înainte ca maică-mea să se întoarcă acasă, le-am cerut medicilor să îmi dea biletul de ieșire. Oricum nu era locul meu acolo. Cât am stat internat, muriseră vreo doi pe lângă mine. Au spus că sunt nebun, că nu se poate, dar am spus că plec oricum. Abia mă țineam pe picioare, dar am ajuns acasă la timp. Mama m-a văzut schimbat, slăbit, dar i-am spus că din cauza sportului și ceva mici probleme la ficat. I-am mai spus că trebuie să beau multe ceaiuri și îmi voi reveni”, ne-a povestit suceveanul.
Era pentru prima dată când își mințea mama, și asta îl durea foarte tarte. Au fost zece ani în care Lian nu s-a luptat doar cu boala sa, cu durerile incredibile pe care i le-a provocat leucemia, ci și cu faptul că mama sa nu trebuia să afle niciodată că are această boală.
„Mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de pe pământ, pentru că nu mai puteam suporta durerile”
Primii 2-3 ani după ce a aflat că are leucemie au fost de coșmar. Medicamentele se luptaucu celulele bolnave, iar reacțiile adverse nu au întârziat să apară. „Mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de pe pământ, pentru că nu mai puteam suporta durerile. Aveam dureri colosale și fugeam în grădină, să nu mă vadă mama. Probabil am o putere interioară care m-a ajutat să rezist. Durerile de oase erau colosale”, ne-a spus Lian.
Nici un pumn de calmante nu puteau opri durerea, care uneori îl duceau cu gândul la sinucidere. În acele momente îi apărea în față chipul mamei. „Ce ar face mama dacă eu mi-aș pune capăt zilelor?”, se întreba Lian și imediat își găsea putere în sine pentru a strânge din dinți, a se izola în podul casei sau în grădină să nu-l vadă nimeni, unde să-și plângă durerea.
Atunci când nu a mai putut suporta durerea, le-a cerut medicilor să îi schimbe tratamentul sau să îl lase să moară, pentru că nu mai avea resurse să lupte. I s-a schimbat tratamentul, durerile nu au încetat, dar parcă și-au mai micșorat intensitatea. „I-am spus doctoriței că prefer moartea decât să continui cu acel tratament. Am vrut să mă sinucid, dar m-am gândit tot la mama. În final, medicii mi-au schimbat tratamentul”, a completat Lian.
Singura iubire care i-a rămas este muzica
Acum trei ani, Lian și-a pierdut mama, omul pe care l-a prețuit cel mai mult, omul care l-a învățat că orice i s-ar întâmpla în viață să nu-și piardă cuvântul dat, omul care și-a sacrificat viața crescând singură trei copii, omul care ar merita o statuie, în opinia fiului său cel mic. După moartea mamei, mai bine de jumătate de an Lian a fost mai pierdut ca niciodată. Legătura strânsă pe care a avut-o cu mama sa,în casa căreia a locuit mai mulți ani, l-a făcut să-și pună tot felul de întrebări, să se izoleze de lume, să evadeze în natură, ca mai apoi să se întoarcă la singurul obiect din casă care reușea să-l scoată din suferință, pianul.
Cânta, compunea piese, scria versuri. Știa că și-a mințit mama, a păcălit-o, pentru a nu-i aduce suferință, dar pe el nu putea să se mintă. Singura iubire care i-a rămas este muzica, pentru că la sport, în condițiile actuale ale bolii, este greu să se mai gândească. A încercat recent să joace tenis de câmp, dar durerile pe care le are la coate l-au doborât. Trebuie să asculte sfatul medicilor și să nu facă mult efort. Nu ține regim, pentru că de când se știe mâncarea nu a fost o prioritate pentru el. S-a ferit mereu de mâncărurile cu multă carne, grăsimi, așa că mănâncă puțin, cât să supraviețuiască. Nu a renunțat la cafea, considerând-o o mică plăcere pe care încă și-o permite.
Fondator și component al Coralei „Cantores Amicitiae” din Iași
Viața artistică a lui Lian Cubleșan este legată în primul rând de Corala „Cantores Amicitiae” din Iași, dirijată de prof. univ. dr. Nicolae Gâscă. Lian este fondator și component al acestui cor înființat în anul 1976, în care a activat până acum câțiva ani. Mărturie stau fotografiile din turneele avute în țară și străinătate (Țara Galilor, Elveția, Austria, Spania, Italia, Germania, Finlanda), DVD-urile și trofeele câștigate de-a lungul anilor (premiul I la Concursul Internațional de la Viena „Tineretul și Muzica”, în anul 1980). Fiecare spectacol prezentat de Corala „Cantores Amicitiae”, după cum ne-a spus Lian Cubleșan, era o experiență, o bucurie de a cânta în fața oamenilor, de a fi apreciat și aplaudat. Lian Cubleșan este unul dintre artiștii cunoscuți publicului din Câmpulung Moldovenesc, la începutul anilor ’90 acesta înființând una dintre primele formații din acest municipiu, Tranzit.
În perioada respectivă, trupa lui Lian Cubleșan a reușit să devină cunoscută atât în județul Suceava, cât și la nivel național, reușind să obțină și mai multe concerte în străinătate. Sunt mulți oameni care i-au marcat viața lui Lian, oameni pe care îi păstrează în suflet. În ultimii 13 ani, întâlnirile cu prietenii au fost mai rare. Lian meditează mai mult asupra vieții lui, asupra lucrurilor care i s-au întâmplat în viață, înainte și după ce s-a îmbolnăvit. Leucemia, în opinia lui, este o boală a minții. „De leucemie poți muri oricând… Depinde de creier”, este de părere artistul.
„Vreau ca oamenii să știe ce am făcut, ce pot să fac”
În anul 2012, Lian Cubleșan și-a lansat primul CD, realizat împreună cu Ioan Gyuri Pascu, fiecare artist oferind pe acest album câte cinci piese muzicale. CD-ul „Tropa, Tropa… €uropa!” este de fapt „copilul” lui Lian, este chintesența anilor de căutări, de iubiri, de împliniri, de visuri.
Lian și-a pus sufletul pe portativ, s-a jucat cu notele muzicale, cu cuvintele, pentru a le oferi iubitorilor de muzică o părticică din sufletul său. Nu s-a oprit doar la cele cinci piese de pe primul album. Lucrează la un al doilea album, pe care și-ar dori să îl vadă scos pe piață. A făcut și un videoclip, deci întreaga sa activitate este legată de muzică.
„Ce mi-a mai rămas? Știu că nu pot controla această boală. Încerc să fac abstracție de ea. Să gândesc pozitiv, să mă descopăr pe mine însumi și să ofer oamenilor muzica mea. Vreau ca oamenii să știe ce am făcut, ce pot să fac”, ne-a spus Lian.
Despre colaborarea cu Ioan Gyuri Pascu, artistul sucevean ne-a povestit că aceasta a început în urmă cu mai mulți ani, după ce s-au întâlnit la un vernisaj. „A fost un eveniment caritabil la care Ioan Gyuri Pascu a venit să cânte voluntar, alături de alți artiști. Atunci i-am propus să înregistrăm împreună o piesă. Nu m-a refuzat și așa a apărut piesa «Vis Risipit»”, a declarat Lian Cubleșan. Cei doi au continuat să colaboreze, iar la final au înregistrat zece cântece care se regăsesc pe albumul „Tropa, Tropa… €uropa!”. Vorbind despre acest prim album al său, Lian Cubleșan a spus că „am așteptat o viață ca el să apară. Am iubit foarte mult muzica și nu am vrut să-mi bat joc de ea. Dar acum pot să spun că este primul pas spre marea performanță. Este un album pentru toată lumea, care conține, printre altele, balade cu mesaje de o foarte mare sensibilitate. Piesa «Vis Risipit» a stat pe pian vreo patru ani. Am scris versurile după ce a murit chitaristul din trupa Tranzit, Miroslav Dziubinski. Piesa este despre ce ar fi gândit el înaintea morții”. Toți cei care au ascultat primul album al artistului Lian Cubleșan au fost încântați și abia așteaptă un al doilea album muzical, cu piese la fel de profunde, trecute prin filtrul inimii de artistul sucevean.
„Fiecare are o cruce de dus, dar parcă este prea mult pentru mine”
Profesorul de muzică știe că un transplant de măduvă i-ar putea aduce vindecarea. Poate să viseze la acest moment, dar atunci când se trezește din visare, realitatea îi taie orice speranță. Operația de transplant de măduvă costă 150.000 de euro. L-am întrebat unde, în ce țară, ar putea face acest transplant, iar răspunsul a fost unul surprinzător. „Nici nu am îndrăznit să mă gândesc sau să mă documentez cu privire la acest pas. Gândiți-vă de câți bani este nevoie. Eu am o pensie de boală în valoare de 500 de lei. Să fim realiști. Mă gândesc la Iisus, care a suferit atât de mult… Eu de ce nu pot? Cred în Dumnezeu, deși nu merg foarte des la biserică. Mă rog singur sau merg la câte o mănăstire. Fiecare are o cruce de dus, dar parcă este prea mult pentru mine”, a fost răspunsul lui Lian. Am citit întristare în ochii artistului. Universul în care trăiește Lian este bogat în amintiri, în spirit, nu în euro. Fața i s-a luminat, iar din ochi au izvorât lumini de fiecare dată când am vorbit despre trupa The Beatles, pe care o consideră mai mult decât o trupă de muzicieni, despre „Cantores Amicitiae” din Iași, cu care a călătorit în toată lumea, despre muzicieni din țară și din străinătate care au avut o influență în formarea sa ca artist.
Deși praful s-a așezat peste multe amintiri din viața lui Lian Cubleșan, sufletul lui vibrează, iar inima și mintea sa par a spune: „Sunt aici. Compun. Fac muzică. Vreau să fiu ascultat.” Este tot ce i-a rămas artistului. Muzica. Cei care vor să-l vadă pe Lian pe scenă sau vor să se întâlnească cu el la lansarea noului album, cei care pot să-l ajute să adune bani pentru transplantul de măduvă, cei care vor să-i cumpere CD-ul „Tropa, Tropa… €uropa!” pot să-l sune la numărul de telefon 0744 696 226 sau pot să doneze bani în contul în lei: RO77 BRDE 340 SV 0395 519 3400 deschis la BRDE, Agenția Câmpulung Moldovenesc, pe numele Cubleșan Valerian.
„Doamne, de ce eu?”, „De ce acum?”
Se pune că viața te lovește atunci când te aștepți mai puțin. Nimeni nu este suficient de pregătit pentru a face față unei boli cumplite cum este leucemia. Nici Lian nu a fost pregătit atunci când, în anul 2001, a fost diagnosticat cu leucemie.
„Am slăbit foarte tare și mi-a apărut o umflătură în partea stângă a abdomenului. Pe lângă muzică, o altă mare pasiune a mea este sportul. Simțeam că obosesc mai repede, transpir mai mult, dar puneam totul pe seama sportului. Jucam tenis de câmp, alergam mult, jucam fotbal. Medicul de familie, dr. Sonia Gorcea, în ochii căreia am văzut spaimă în momentul în care m-a consultat, m-a trimis la Iași, pentru investigații. Bănuielile ei s-au confirmat: am leucemie. Prima întrebare pe care și-o pune un om când află de această boală este de ce eu. Știu că m-am dus în podul casei și am plâns de se cutremura pământul și mă întrebam: Doamne, de ce eu?, De ce acum?”, ne-a povestit Lian.
