LEU VERSUS LEU

La împlinirea celor 75 de ani (21 iulie), prozatorului Corneliu Leu i-a fost dăruită o carte. O semnează fiul scriitorului, Tudor Leu, și se intitulează „Amintirile și răutățile tatălui meu”: „Ca să fie limpede, sunt consemnate în această carte amintirile tatălui meu, cărora nu le dă decât cel mult atenție pălăvrăgită și doar în momente relaxante.” Va să zică, isprăvile tatălui, istorisite de fiu – cum ar veni, la mâna a doua – ceea ce nu le face mai puțin exacte și credibile. De când îl știu, adică, de la vârsta pantalonilor scurți, Tudor se-nvârtea printre cei mari, trăgând cu urechea și înregistrând pe retina proaspătă a copilăriei tot soiul de scene, până la nivel de replică și nuanță. Și a avut ce vedea! Taică-său se află printre cei care au fondat, în 1949, Uniunea Scriitorilor (drept pentru care și-a pus semnătura pe o carte-document intitulată „Amintiri din Casa Scriitorilor” – transparentă aluzie dostoievskiană); a viețuit printre personalități emblematice ale liteturii române postbelice, întreținând firești relații amicale cu reprentanți ai tuturor artelor: actori, pictori, regizori, sculptori, cineaști, compozitori, scenografi etc. S-ar putea ivi o întrebare legitimă: ce mai are de spus fiul, când tatăl și-a caligrafiat in extenso amintirile? Ei bine, are: probând meticulozitatea operatorului, Tudor a strâns cu osârdie pioasă bucățele de film căzute la montaj. Ceea ce autorul autorului a considerat insuficient de relevant, odrasla a pus cap la cap și a izvodit o carte cu sumedenie de personaje, unele pe drept, altele nedrept uitate, fiecare pitoresc în felul său: Mihu Dragomir, Nicolae Tăutu, Tudor Mușatescu, Al. Șahighian, Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Laurențiu Fulga, Dragoș Vicol, Const. Chiriță, Nicolae Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Horia Lovinescu, Radu Tudoran, Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Eug. Jebeleanu, Henry Catargi, Zaharia Stancu etc. etc. – lista ar cuprinde peste 100 de nume. Unele personaje (Dinu Săraru ș.a.) revin mereu; în pofida înțepăturilor de rigoare (denotând, la urma urmei, simpatie și prețuire) sunt revelate nu puține contribuții remarcabile în planul artelor, ocultate azi, fie din ignoranță, fie din prea puțină bună credință. Nu se aruncă asupra epocii o privire blajină, edulcorată, flasc-nostalgică. Dimpotrivă. Tudor Leu operează cu ironie adusă până-n pragul sarcasmului, lucrând, cum se spune, numai cu „materialul clientului”. Cititorul de azi poate fi de-a dreptul surprins aflând (de pildă) că rafinatul A.E. Baconsky (tatăl ambasadorului de azi) a scris strofe de calibrul: „Trece-o zi, mai trece înc-o zi / Se ascute lupta între clase/ Iar chiaburii se arat-a fi / Elemente tot mai dușmănoase.”(Sic!) Unele povestioare au final trist (sinuciderea actorului D. Furdui la Paris), dar cele mai multe sunt de tot hazul, fiindcă breasla scriitorilor își constituise, din reflex de auto-protejare, o anume conduită potrivit căreia dacă scrisu-i cenzurat, barem la „Academia liberă” a doamnei Candrea să lăsăm verbul slobod și să nu ținem seama de ierarhiile impuse. Numai că, la Casa Scriitorilor, scrumierele erau radioficate și ceea ce Tudor istorisește cu zâmbetul de la o ureche la cealaltă, se regăsește, tratat în cu totul alt registru, dacă se răsfoiesc dosarele de la CNSAS. (De altfel, Corneliu Leu a intrat în posesia celor două impozante dosare de urmărire, din care a dedus detectivistic numele reale ale turnătorilor; este dreptul lui să le facă publice ori nu.) Ca o constatare generală: relațiile de breaslă, dincolo de accidentele delatoare, totuși puține și datorate, de regulă, unor obscuri lumpen-scriitori, erau mai cordiale (farsele se fac din amiciție, nu din dușmănie), iar obștea, mai unită. Și-n bine, și-n rău. Tudor Leu narează cu umor, sine ira et studio.