Leonardo DiCaprio, aproape de nerecunoscut



Leonardo DiCaprio, starul din „Titanic”, arată complet schimbat față de perioada în care a devenit celebru în urma interpretării rolului lui Jack Dawson în filmul ce a obținut 11 premii Oscar.
Leonardo DiCaprio este acum aproape de nerecunoscut, având barbă și un cioc proeminent.
Starul de la Hollywood se află în prezent în vacanță în Hawaii, împreună cu actuala sa parteneră, Erin Heatherton, informează dailymail.co.uk.
Cei doi și-au început relația Crăciunul trecut și de atunci au fost de nedespărțit deși diferența de vârstă este de 14 ani, DiCaprio având 37 de ani, iar partenera sa numai 23.
Cuplul nu a fost singur în Hawaii, bunul prieten al actorului, Tobey Maguire, însoțindu-i pe cei doi.
Leonardo DiCaprio a devenit celebru în anii ’90, datorită apariției în filmul „Romeo și Julieta” (1996), în care l-a interpretat pe Romeo și mai ales pentru rolul din „Titanic” (1997). Pentru rolul Jack Dawson, Di Caprio a fost nominalizat atunci la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal.