LENIN

Am relatat cu alt prilej schimbul de replici dintre profesorul universitar purtător de barbă și tânăra frizeriță (pardon: „stilistă”) ce l-a întrebat cum să-i aranjeze podoaba capilară. Profesorul a cerut să nu fie tuns „cu cioc”, precum Lenin, iar fata, neștiutoare și nedumerită, a replicat cacofonic: „Ca cine?” Deci, cvasi-imposibilul s-a produs: tinerimea română și-a luat permisiunea să ignore existența „dascălului”, a cărui imagine hipertrofiată a sufocat pur și simplu mentalul generației mele! În toate orașele și orășelele, strada principală se numea Lenin. Statuile și busturile „genialului” se ițeau de pretutindeni, începând cu piețele centrale și până-n curtea grădinițelor. Poeți i-au închinat ode (ce n-ar da ei să uite, dar, mai ales, să se uite!), compozitorii, cantate, iar importanți pictori cereau indicații de la raion, în funcție de tema compoziției, cum să-l înfățișeze pe Lenin: cu șapcă, sau fără șapcă? În pofida notorietății, personalitatea celui închis în cușca de sticlă de la mausoleu a rămas cunoscută doar prin clișee și poncife. Stalin a ocultat anumite episoade biografice semnificative, iar istoriografia vremii n-a avut oricum curajul (citiți: dezlegarea) să opereze cu alte date decât oferea Cursul scurt de istorie a PC(b). Datorită lui Alexandr Borojinski, o meticuloasă cercetare (proaspăt apărută la editura „Pro” – „Vladimir Ulianov zis Lenin”) luminează felurite cotloane și meandre ale unui traseu biografic ce merită cunoscut barem ca funcție de avertizare! Au circulat varii legende cu privire la originea „dascălului omenirii”. Treaba-i încurcată. Iată adevărul-adevărat, așa cum reiese din litera documentelor de stare civilă. Străbunica lui Lenin era rusoaică. Străbunicul s-a numit Moise Ițikovici Blank, mai târziu convertit la creștinism. Bunicul, doctorul Blank, s-a căsătorit cu nemțoaica Ana Grosscopf. Cealaltă bunică fost calmâcă (calmâcii: budiști, adepți ai lamaismului). Tatăl, Ilia Ulianov, figurează în acte ca rus. Și, cum se spune, „Ivan, moldovan”! Revoluția rusă, se demonstrează în carte, s-a nutrit mai ales din fondurile asigurate de… Germania, interesată în șubrezirea țarismului – deci, nemții și-au plătit cu bani grei umilința ce va să vină în 1945! Dac-ar exista îndoieli cu privire la atribuirea titlului de „tartor al terorii” (printre candidați: Stalin, Hitler, Lenin, Pol-Pot…), Dorojinski demonstrează clar că locul I (cu coroniță) nu-i poate aparține decât lui Lenin. Care spunea, într-o cuvântare rostită în plenul Comitetului Central: „Nu trebuie să omorâm numai anumiți reprezentanți ai burgheziei; trebuie să executăm sugrumarea în masă a întregii burghezii.” Emulii săi (Krâlenko) i-au dus prețioasele indicații mai departe, către zenitul terorii: „Trebuie să-i executăm nu doar pe vinovați, dar și pe nevinovați. Executarea nevinovaților va impresiona și mai mult publicul.” Voi reveni asupra acestei cărți revelatoare, scrisă neutru, la persoana I-a, de parcă Lenin s-ar confesa… postum. Nemuritorul Lenin, după cum s-a văzut, are acum șansa să fie pur și simplu uitat. De altfel, dialogul universitarului cu frizerița s-a terminat astfel: „Atunci, tunde-mi barba ca a lui Marko Bela.” Fata a înțeles imediat: „Păi, spuneți așa!”.