Copilul care nu se adaptează ritmului cerut de școală este clasificat ca leneș.
Punerea în aceeași categorie a tuturor copiilor, „tratamentul” uniformizat care de obicei constă în reproșuri și sancțiuni, poate uneori să agraveze situația.
Este bine ca înainte de etichetare să fie căutate și înțelese cauzele acestui comportament.
Dacă sănătatea este bună și inteligența satisfăcătoare, lenea este în esență o lipsă de interes. Aceasta atrage dezgust pentru munca cerută, imposibilitatea concentrării, sentimentul inutilității.
Încă de la primele semne de dezinteres și neatenție ar trebui depistat conflictul interior care influențează activitatea copilului.
De foarte multe ori motivele sunt afective sau caracteriale: anxietate, neîncredere în sine, teama de insucces sau de reproșuri și sancțiuni, exprimarea constantă a unor nemulțumiri, descurajare generală, sentimentul insecurității afective, revoltă etc.
Uneori apare ca un mod de apărare sau protecție împotriva cerințelor excesive, sau a celor prezentate într-un mod greșit.
Alte cauze care declanșează starea de neimplicare:
– Cauze fizice – lipsa de somn, surmenajul, condiții necorespunzătoare, afecțiuni ale vederii, auzului, diferite întârzieri în dezvoltare, tulburări, boală etc.
– Cauze pedagogice – neadaptarea cerințelor la posibilitățile psihofiziologice ale fiecărui copil, metode de lucru neeficiente, rutină, sancțiuni nemeritate, cadre fără experiență etc.
– Cauze psihologice – schimbări bruște, rămâneri în urmă, ritm lent, limbaj insuficient dezvoltat, inhibarea funcțiilor intelectuale, lipsă de interes etc
– Cauze afective – preocuparea sporită pentru alte activități, conflicte cu părinții sau conflicte ale acestora, teama de nou, insecuritatea și îndoială față de el și față de ceilalți, eșecuri anterioare, blocaje, timiditate excesivă etc.
Lenea nu există. Ea este expresia unei tulburări, un simptom care reflectă un neajuns al copilului sau un mesaj tacit al acestuia. Poate fi ocazională, temporară sau poate tinde să devină permanentă.
În cazul copiilor prea pasivi, neobișnuiți cu efortul și inițiativa, rolul familiei este vital în trezirea intereselor și exersarea voinței.
Indiferent de cauză, cunoașterea acesteia este vitală pentru a putea interveni eficient și în cunoștință de cauză. „Condamnarea” pripită și etichetarea a leneș” întăresc sentimentul de insecuritate și neadaptare la mediu.
Lipsa constanței în activitate poate genera ulterior probleme mai mari datorită întreruperii șirului logic de informații, a rămânerilor în urmă.
www.problemele-copilului-meu.ro
