Legea anti-fumat, evident, miroase-a bine

Prezentarea unui punct de vedere și mai ales publicarea lui presupun și asumarea unui risc. Cu atât mai mult atunci când se poate intui că opinia este contrară unei mase largi și poate declanșa un tsunami de antipatie. Îmi voi asuma această provocare, cu riscul de a-mi face dușmani. Sătulă până peste cap de arestări, denunțuri și ridicări de imunități, găsesc, în ciuda breaking news-urilor de televizor, că pe la Parlament trec totuși și proiecte normale și deloc lipsite de importanță pentru societatea la care visăm. Cea civilizată, fără zeci de demnitari corupți, anchetați sau după gratii și, dacă se poate, fără fumat în spațiile publice. Pentru unii chestiunea fumatului ar putea părea frivolă și mai ales lipsită de consistență. Adică, realitățile momentului privesc subiecte precum lingouri, Renoir, șpăgi de milioane de euro și pe mine mă preocupă fumatul. Ei bine, da. Căci faptul că ministrul Vâlcov are tablouri celebre nu mă încălzește cu nimic, faptul că a cerut senatorilor să voteze da pentru arestare și să le obțină și votul nu mă miră, cum nu mă miră nici faptul că Dan Șova și-a început ziua de miercuri, ziua judecății, la grupul de rugăciune, tot cu folos, cerându-le mai apoi colegilor să respingă cererea DNA. Nu mă miră și nu mă încălzește cu nimic. Mai câștigată m-aș simți să văd că ceea ce a votat Senatul săptămâna trecută se și aplică. Adică să nu se mai fumeze în locuri publice. Deloc, nicăieri. Senatul este format din senatori și …senatori. Unora li se dă nas, drept pentru care ajung să-și ia nasul la purtare, cum a făcut și senatoarea PC Cristina Anghel care a încercat să impresioneze spunând la microfonul plenului că ea ar putea intra în sevraj din cauza țigării exact la momentul votului. Răspunsul președintelui de ședință, Cristian Dumitrescu, a fost neprețuit și spontan: „Nu ar fi o idee rea”. Probabil că a făcut doamna Anghel tot posibilul să amâne sevrajul și a votat, dar n-a fost suficient. Căci Senatul și-a dat acordul pentru interzicerea completă a fumatului în spațiul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, al instituțiilor și unităților de învățământ, precum și în unitățile sanitare de stat și private. Legea însă trebuie să ajungă la Camera Deputaților, care este for decizional. Sunt de părere că timpul argumentelor pro și contra a trecut la nivel instituțional. Se poate discuta în continuare chestiunea în spațiul public, chiar la o țigară, dar să nu fie în locurile sus menționate. De-a lungul anilor, am fost în ambele tabere, deci unii ar zice că fac parte din categoria cea mai rea – a foștilor fumători. E drept că unii foști fumători ar putea fi mai îndârjiți când vine vorba de fumat, dar asta se explică tocmai prin faptul că știu cum e în ambele situații, adică vorbesc în cunoștință de cauză. În afară de prieteni, pe care îi iubesc cu adevărat, nu am încercat niciodată să conving vreun fumător să se lase. Nici acum n-o voi face, doar îmi exprim dorința de a trăi într-o societate rezonabilă, decentă, prietenoasă, curată și în interesul tuturor. Sunt țări europene pe care nimeni nu le-ar fi crezut în stare să adopte o astfel de lege privind interzicerea fumatului în spații publice și să o și respecte. Italia e un exemplu de bune practici unde interzicerea fumatului nici n-a închis restaurante și cluburi, nici n-a declanșat nevroze și sevraje colective. Iar dacă ei au putut, atunci am încredere că se poate și la noi. E un punct de vedere, cel puțin frumos mirositor.