Glasul roților de faliment

Legătura feroviară cu Mănăstirea Putna, sublimă, dar aproape inexistentă



Noul mers al trenurilor aduce surprize neplăcute pentru legătura dintre Suceava și Putna
Noul mers al trenurilor aduce surprize neplăcute pentru legătura dintre Suceava și Putna

Noul mers al trenurilor care intră în vigoare începând cu ziua de mâine aduce surprize neplăcute în mai multe direcții. Una dintre cele mai importante este legătura dintre Suceava și Putna. Un interval orar însemnat rămâne descoperit total, ceea ce înseamnă probleme majore atât pentru oamenii care locuiesc în satele din acea zonă, cât și pentru turiștii care doresc să ajungă la Mănăstirea Putna pe calea ferată.
După trenul de dimineață, care pleacă din Suceava la o oră aproape imposibilă pentru orice turist, 5.18, nu mai există nici un tren în direcția Putna până la ora 14.08. În vechiul mers al trenurilor mai era în circulație trenul Iași – Putna, cu plecare din Suceava la ora 7.54, numai că reprezentanții căilor ferate au găsit de cuviință să-i limiteze traseul doar până la Suceava Nord. În dreptul acestui tren stă scris „Suceava Nord – Putna, doar cu ordin special”. Practic, acest ordin înseamnă ruperea unei legături spre Mănăstirea Putna, pentru că e greu de crezut că cineva va risca să meargă în gară doar pentru a afla că trenul nu circulă. În plină perioadă de promovare a turismului în Bucovina nu facem altceva decât să îngropăm legăturile spre zonele de interes național și internațional. S-a dovedit că de la ideea de a trimite pe traseul Suceava – Putna un tren de tip săgeată până la a elimina această legătură nu este decât un pas. Unul foarte mic.
Și sistarea circulației în weekend a trenului intercity, un mare semn de întrebare
Nici legătura cu Bucureștiul nu va mai avea aceleași component ca până astăzi. Începând de pe 11 decembrie, trenurile de tip intercity nu vor mai circula în weekend. Ceferiștii suceveni sunt surprinși de această decizie și cred că a fost luată fără nici un studiu. „Din analiza noastră rezultă că sâmbăta, dar în special duminica, trenurile intercity aveau gradul de ocupare mai mare chiar decât în timpul săptămânii. Ce-i drept, decizia a fost luată la nivel național, dar credem că situația trebuia diferențiată clar. Și asta pentru că pe anumite rute într-adevăr nu se justifica existența acestui tren din cauza numărului mic de bilete vândute, ceea ce nu este cazul pentru Suceava”, au precizat reprezentanții CFR din Suceava.
Una peste alta, numărul trenurilor care circulă pe căile ferate din județ scade de la an la an și nu ar mira pe nimeni dacă, într-o bună zi, la difuzoarele gărilor nu se va mai auzi „Glasul roților de tren”.