Lecturi nerecomandabile: iudaism și românism sub presiune (XLV)

Rădăcinile filozofice ale urii
Peste câteva săptămâni, se vor împlini 12 ani de când Emmanuel Lévinas și-a legat sufletul în „mănunchiul celor vii”. Filosof francez de origine lituaniană și evreiască, „succesor”, în Lituania, al lui Gaon de Vilna -ultimul mare talmudist de geniu -, iar în Franța aducând aportul traducerii lui Husserl în limba franceză și al comentării critice a lui Heidegger, Lévinas a ajuns la concluzia că întrebarea primordială a filosofiei este aceasta: „cum se poate ieși din Totalitate, cum se poate scăpa de dictatura lui Același, cum se poate face o breșă în egoismul subiectului care , inclusiv ca Dasein, este mereu în vederea lui însuși?”, conducând la un prototip nou de subiectivitate, îndepărtându-se de percepția cartezianului cogito ergo sum, luând distanță și față de eul perceptiv husserlian. Lévinas a construit un sistem filosofic în care demonstrează că ontologia nu este decât forma supremă a violenței (violență noetică sau politică), pentru că ontologia este expresia ultimă a cunoașterii ce reduce pluralitatea și diversitatea la unitate și identitate. „A surprinde individul, nu în totalitatea sa, ci în orizontul generalității, înseamnă a-l violenta, susține autorul. Acest fapt conține în germene posibilitatea dominării, a violenței, a crimei […] și duce la ceea ce se numește imperialismul ontologic.” Volumul „Autrement qu’être ou au-delà de l’essence », publicat recent și în limba română la Editura Humanitas (2006), constituie pentru mulți cercetători opera filosofică cea mai complexă și inovatoare după „Ființă și timp”, deoarece această carte se opune întregii istorii a filozofiei, împotriva ontologiei și împotriva lui Martin Heidegger, considerat ultima sa eminență cenușie. Discursul lui Lévinas, total nou și original, sare din ghearele ontologiei, din dominația verbului „a fi” și configurează sensul alterității, consacrându-l pe autor ca descoperitor fenomenologic al orizontului celuilalt: „Deschiderea spațiului ca deschidere a sinelui lipsit de lume, fără loc, u-topie, fapt de a nu fi închis, inspirație până la capăt, până la expirație – aceasta este proximitatea Celuilalt, care nu este posibilă decât ca substituție a sa.” (Înțelepții lui Israel spun – ca o parabolă – că Moise și-a dat sufletul în sărutul lui Dumnezeu. A muri din porunca lui Dumnezeu se spune în ebraică (Deuteronomul 34, 5) ”pe gura lui Dumnezeu” . Expirația absolută – în sărutul lui Dumnezeu înseamnă moarte poruncită – în pasivitate și supunere – în inspirația prin Altul pentru altul”. Umanismul gândirii filosofice a lui Lévinas relevă astfel că sarcina primă a gândirii nu este heideggeriana scoatere a ființei din uitare, ci „ scoaterea celuilalt din uitare”.
Iată de ce Emmanuel Lévinas rămâne filosoful care definește antisemitismul ca uitare a celuilalt, indiferent de iudaitatea sa, autorul ajungând, după ce a trecut prin experiența lagărului de exterminare, să se însenineze pentru întreaga umanitate:
„Memoriei celor mai apropiate dintre cele șase milioane de ființe asasinate de național-socialiști, alături de milioanele și milioanele de oameni de toate confesiunile și de toate naționalitățile, victime ale aceleiași uri față de celălalt om, ale aceluiași antisemitism”. Pierderea sentimentului de responsabilitate pentru Celălalt, așadar, se află la rădăcina tuturor deraierilor genocidale, iar nu clauzele excluziunii semite. Emmanuel Lévinas se întâlnește aici cu Paul Celan: „Ich bin du, wenn ich ich bin”.
De ce, oare, i-a fost hărăzit unui evreu genial să gloseze pe tema rădăcinilor filozofice ale urii? Pentru că istoria nu a permis niciunei alte seminții pământești decât cea evreiască să ajungă la un grad mai înalt al autoflagelării și al urii de sine, ca metodă de purificare în drum spre iubirea de Celălalt. Emmanuel Lévinas a ars în idee pentru victimele tuturor formelor de ură și de exterminare.
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/