Le-a venit rândul…

Mă număr printre cei care regretă lipsa lui Zlatan Ibrahimovici de la World Cup. Dincolo de retragerea sa de la naționala Suediei în momentele în care ar mai fi fost convocat dacă era sănătos, asta generând o firească nemulțumire a selecționerului și a federației, cred că intenția sa de revenire trebuia salutata cu entuziasm și susținută prin orice mijloace. Faptul că a fost lăsat pe dinafară îmi amintește de mârlanul de Angelo Niculescu, odihnească-l!, și de trimiterea pe tușă a lui Gicu Dobrin la World Cup 1970, o chestie încă mai a naibii decât asta a Suediei, din moment ce Gicu calificase Naționala la Mondiale prin niște realizări fabuloase în teren. De aici, și complotul împotriva sa, dirijat de banda dinamovistă condusă de Cornel Dinu, care nu accepta să fie altul vedeta echipei. Revin la Rusia 2018: lipsa lui Ibra din peisaj a adus mai puțin spectacol decât am fi avut cu el pe teren. Totodată, a creat spațiu pentru ca ceilalți artiști ai gazonului să producă momentele memorabile dorite de toți iubitorii de fotbal. E drept că am avut parte de câteva realizări notabile, dar chestii cu adevărat senzaționale, exceptând cursa aia demențială a lui M’Bappe, parcă nu s-au prea arătat. Încă mai mult, ceilalți doi artiști confirmați ca atare până acum, Ronaldo și Messi, nu numai că n-au făcut spectacolul preconizat, dar n-au reușit nici măcar să-și ducă echipele mai departe, prestațiile lor fiind absolut modeste. Și nici Neymar n-a rupt gura târgului, cum n-au făcut-o nici Griezmann, nici Modrici. Oricum, dacă ar fi să trag o concluzie, atunci asta nu poate fi alta decât că vremea lui Ronaldo și Messi pare a se fi sfârșit și că e momentul schimbării de generație la vârful bătăliei pentru Balonul de Aur. Lupta dintre Neymar și M’Bappe cred că va fi la fel de frumoasă.