Juriile celor două secțiuni ale celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, festival care s-a desfășurat în intervalul 5-7 iulie a.c., ca manifestare circumscrisă „Zilelor Humorului 2013”, au desemnat, după o serioasă evaluare, laureații din acest an.
Secțiunea de Grafică satirică
Juriul secțiunii de Grafică satirică, care a deliberat sub atenta monitorizare a președintelui de onoare al festivalului, maestrul Ștefan Popa POPA’S, l-a avut ca președinte pe Sandro Pogialli (Italia), membrii fiind Doru Bosiok (Novi Sad – Serbia), Harald Reimholz (Dusseldorf – Germania), Tudor Banuș (Paris – Franța), Florin Rogneanu și Gabriel Bratu (Craiova), Vasile Crăiță Mândră (Bacău), Mihai Truică (Timișoara), Victor T. Rusu (Suceava), Radu Bercea (Gura Humorului), iar secretar Elvira Romaniuc, directorul muzeului humorean. Juriul a stabilit, în urma evaluării lucrărilor prezentate de cei 173 de concurenți din 40 de țări, cu tema „1+ 1= ?”, acordarea următoarelor premii:
Premiul I (500 euro) – Luc Descheemaker (Belgia), Premiul II (300 euro) – Mikhail Zlatkovsky (Rusia), Premiul III (200 euro) – Constantin Pavel (România).
Juriul a acordat Premiul „George Gavrilean” (200 euro) – iranianului Masoud Ziaei Zardkhashoei, precum și două mențiuni neremunerate lui Maryam Moodi (Iran) și Valery Chmyriov (Ucraina). Premiul COV, susținut financiar de graficianul satiric sucevean Viorel Corodescu COV, a fost conferit caricaturistului ieșean Constantin Cuberschi, iar o „Diplomă de excelență” a fost acordată de juriu Academiei Libere de Grafică Satirică „Paula Șalar”.
Așa cum a declarat în calitate de membru al juriului graficianul Vasile Crăiță Mândră, a fost vorba de „o ediție norocoasă care s-a soldat cu multe surprize”.
Secțiunea de Literatură umoristică
Juriul secțiunii de Literatură umoristică, alcătuit din George Corbu – președinte, avându-i ca membri pe Cornel Udrea, Mihai Batog Bujeniță, Carmen Veronica Steiciuc și Constantin Moldovan, a stabilit, în urma jurizării lucrărilor depuse de cei 46 de participanți din România la concursul cu tema „Schengen”, următorii leureați:
Pentru epigramă: Premiul I (200 euro) – Nicolae Stancu (Iași), Premiul II (100 euro) – Pavel Lică (București), Premiul III (50 euro) – Ion Moraru (Independența – Galați). Mențiuni au primit Aurel Cehan (Huși) și Laurențiu Ghiță (București).
Pentru poezie umoristică: Premiul I (200 euro) – Vasile Vajoga (Iași), Premiul II (100 euro) – Lucian Liviu Perța (Vișeul de Sus), Premiul III (50 euro) – Petra Ioan Gârda (Cluj-Napoca). Două mențiuni au fost conferite de juriu lui Vali Slavu (Aninoasa) și Vlad Cernea Jerca (Timișoara).
Așa cum a remarcat scriitorul Cornel Udrea, membru al juriului secțiunii de Literatură umoristică, „ceea ce personalizează festivalul de la Gura Humorului este faptul că jurizarea s-a făcut în condiții absolut obiective”, membrii juriului primind acasă (online) materialele pentru jurizare și pronunțându-se asupra lor fără să existe posibilitatea vreunei influențări din partea celorlalți.
Și dacă, vizavi de tema secțiunii, intrarea României în Schengen este încă departe și rămâne în continuare o temă de dezbatere (și de literatură umoristică), întâmplările cotidiane le oferă epigramiștilor subiecte din belșug. Laureatul Nicolae Stanciu are o epigramă intitulată „Guvernare de succes”, care vizează o întâmplare petrecută recent la Gura Humorului: „Sunt aleșii mândri tare, / Dar n-aș vrea să bag un știft: / La un an de guvernare, / Au inaugurat un…lift”.