Laura Smet, fiica rockerului Johnny Hallyday, a încercat să se sinucidă



Actrița franceză Laura Smet, fiica rockerului Johnny Hallyday și a actriței Nathalie Baye, a fost internată, luni, la Paris, în urma unei tentative de suicid, informează AFP.
Laura Smet, în vârstă de 26 de ani, a încercat să se sinucidă luni după-amiază, în biserica din Saint-Germain des Prés, în centrul Parisului, înghițind medicamente și alcool, a precizat o sursă din cadrul serviciului de ambulanță al capitalei franceze.
Ea a fost adusă în stare gravă la Spitalul militar Val-de-Grâce din Paris.
O sursă din poliția franceză a confirmat că starea tinerei actrițe este „gravă”, indicând totuși că în acest stadiu al investigațiilor, poliția nu poate încă să confirme că a fost vorba de o tentativă de suicid.
Aceeași sursă a invocat posibilitatea unei boli grave, precizând că poliția a mai intervenit, în trecut, și în cazul altor tentative de suicid ale Laurei Smet.
Potrivit presei franceze, anturajul tinerei actrițe încearcă să nu exagereze această situație. Agentul ei, Elisabeth Tanner, a declarat într-un comunicat că este vorba de „o simplă indispoziție”.
„Confirm faptul că Laura Smet a fost internată, însă, într-o stare absolut deloc îngrijorătoare, în urma unei indispoziții survenite în această zi”, a declarat Elisabeth Tanner pentru agenția Artmedia.
Hervé Témime, avocatul Laurei Smet, a declarat că tânăra femeie în vârstă de 26 de ani, „se simte bine” și că „nu este în pericol”.
Acest incident a avut loc la puțin timp după ce Johnny Hallyday, celebrul rocker francez, a fost „la un pas de moarte”, potrivit propriilor cuvinte, în urma unor complicații apărute după o operație de hernie de disc efectuată pe 26 noiembrie, la Paris.
Cântărețul a fost operat din nou la Los Angeles și a trebuit să fie plasat de două ori în comă artificială. Johnny Hallyday a petrecut 16 zile în spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles și a fost externat cu o zi înainte de Crăciun.
Laura Smet este iubita fratelui lui Stéphane Delajoux, chirurgul care l-a operat pe Johnny Hallyday, devenit ulterior ținta a numeroase critici violente din partea anturajului starului.
„Tatăl meu îl cunoștea pe medicul Stéphane Delajoux înainte ca eu să îl întâlnesc pe fratele acestuia, Julien. De altfel, doctorul Delajoux l-a operat fără să se înregistreze nicio problemă”, declarase actrița, duminică, pentru Journal du dimanche.
Laura Smet a debutat în 2002 în „Les Corps Impatients”, un lungmetraj regizat de Xavier Giannoli, jucând ulterior în mai multe producții cinematografice și de televiziune. În 2007, ea a trebuit să renunțe, „din cauza unor probleme de sănătate și de surmenare” la filmările pentru „Femmes de l’ombre”, în regia lui Jean-Paul Salomé.
În 2004, Laura Smet a primit premiul Romy-Schneider, această distincție fiind acordată în Franța pentru cel mai bun debut.
Născută pe 15 noiembrie 1983, Laura Smet avea abia trei ani atunci când tatăl ei, Johnny Hallyday, i-a consacrat unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, intitulat „Laura”.
Născut Jean-Philippe Smet, Hallyday este cel mai celebru cântăreț de rock francez, cu 100 de milioane de albume vândute în cursul carierei sale de aproape 40 de ani. Specialiștii consideră că el este cel care a introdus stilul rock în Franța.
El mai are un copil cu cântăreața Sylvie Vartan (muzicianul David Hallyday) și a adoptat, în 2004, două fetițe vietnameze, cu soția sa actuală, Laeticia.