Un bărbat din Coșna, care, duminică seară, și-a lăsat mașina parcată în drum, cu cheile în contact, și a intrat într-un restaurant din centrul comunei Poiana Stampei, s-a trezit câteva ore mai târziu, când a vrut să părăsească localul, că autoturismul a dispărut fără urmă. Bărbatul, Mihai F., a sunat la poliție în jurul orei 1.00, Dacia furată fiind găsită în scurt timp de oamenii legii.
Mașina era abandonată la aproximativ doi kilometri de locul de unde a fost furată, pe un drum comunal. Hoțul a fost prins în câteva ore, fiind identificat în persoana lui Tiberiu R., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Vatra Dornei, care nu are permis de conducere.
„Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că Tiberiu R. este urmărit în baza unei dispoziții I.G.P.R. pentru că se sustrăgea de la executarea pedepsei închisorii de 9 luni pentru furt în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea din 2008 emis de Judecătoria Vișeu de Sus. În baza mandatului, cel în cauză a fost încarcerat în arestul poliției”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.





