La Dolhasca

Lăsat fără bani și telefon, în timp ce dormea în gară

Un bărbat din județul Iași a fost lăsat fără banii și telefonul din buzunar în timp ce dormea în sala de așteptare din Gara Dolhasca. După ce s-a trezit din somn și a realizat că a fost prădată, victima, Petru T., în vârstă de 38 de ani, a alertat o patrulă de jandarmi aflată în zonă, povestind că avea asupra sa 1200 de lei și telefonul.
La un bar din apropierea gării, oamenilor legii le-a atras atenția un tânăr care, observându-i, a devenit agitat și apoi, dându-și seama că va fi percheziționat, a luat-o la fugă. Individul, identificat ulterior în persoana lui Dumitru Ș., în vârstă de 18 ani, din Dolhasca, a fost prins în scurt timp de jandarmi, asupra sa fiind găsit telefonul și toată suma de bani.
„Bunurile i-au fost restituite victimei, iar lui Dumitru Ș. i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în vederea continuării cercetărilor”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani