„Sărbătorile Memoriei”

Lansări de carte la Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” din Rădăuți



„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți

Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” din Rădăuți a găzduit miercuri, în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, zi în care s-au sărbătorit Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor și Ziua națională a bibliotecarului în România, prima manifestare din cadrul ediției de primăvară a „Sărbătorilor Memoriei”, care vizează „Arderea cărților Bucovinei”, eveniment comemorativ marcat prin lansarea unor volume editate de Centrul Cultural Bucovina.
Dan Pagis, un autor care „se întoarce în Panteonul Spiritualității Bucovinene”
Chiar dacă participarea publicului rădăuțean în această zi de sărbătoare creștină (dar totodată zi de sărbătoare a cărții și a bibliotecarului) a fost foarte modestă, organizatorii evenimentului (Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Grupul Editorial Mușatinii, www.dragusanul.ro și Monitorul de Suceava) și-au îndeplinit misiunea de prezentare a cărților tipărite special pentru acest moment, între care s-a aflat și cartea unui autor cu origini rădăuțene.
Este vorba, așa cum a spus scriitorul Ion Drăgușanul, moderatorul manifestării, de volumul semnat de Dan Pagis (16 octombrie 1930, Rădăuți – 29 iulie 1986, Ierusalim), editat în premieră în ediție bilingvă ebraico-română, o carte prin care autorul ei „se întoarce în Panteonul Spiritualității Bucovinene datorită strădaniei cărturarului Menachem M. Falek”.
Prezent la eveniment, Menachem M. Falek, vicepreședintele Asociației Scriitorilor de Limbă Ebraică din Israel, fost student al lui Dan Pagis la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a prezentat datele biografice ale acestuia și a citit unul din poemele publicate în volumul postum „Dan Pagis – Poetul cu cerneala secretă”, ediție bilingvă realizată în colaborare de Menachem M. Falek (traducere, biografie, postfață), Ion Drăgușanul (corectură, postfață) și Radu Bercea (grafică).
O „tulburătoare frescă a târgului provincial” și „Galeria personalităților bucovinene”
Au fost lansate și prezentate totodată cărțile „Înțelepciunea umorului”, de Constantin Horbovanu, și „Galeria personalităților bucovinene”, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul.
Cea dintâi, care constituie cartea de debut a autorului sucevean, este, așa cum a remarcat Ion Drăgușanul, o „tulburătoare frescă a târgului provincial”, care reunește genuri diverse (cugetări, proze umoristice și epigrame), o alcătuire care „probează înțelepciunea umorului românesc, dar și ale horbovanismului în sine”, o primă apariție „a unui gen literar care nu a făcut epocă în Bucovina, cel umoristic”.
O carte care, cum a mărturisit autorul, cuprinde „trei proiecte mai vechi”, o carte care-i provoacă prin ieșirea de sub tipar o mare bucurie, întrucât nu credea că o să mai apară. Este cartea unui „observator și nu a unui scriitor”, așa cum a spus el cu modestie, o carte ilustrată de graficianul Mihai Pânzaru – PIM și care l-a avut ca „liant” pe Ion Drăgușanul.
„Galeria personalităților bucovinene”, pe care o semnează în tandem Radu Bercea și Ion Drăgușanul, reproduce portretele celor „vrednici de Bucovina”, chipuri de cărturari, artiști, oameni care au construit și care s-au jertfit pentru Bucovina, desenate de Radu Bercea, cu date biografice și sublinieri cu privire la activitate/operă culese de Ion Drăgușanul.
„Roadele unei echipe care acționează și care așteaptă noi provocări”
Și dacă Radu Bercea a spus doar că tot ceea ce face (expoziții, ilustrație de carte etc.) constituie pentru el o bucurie, cărțile și manifestările de genul „Sărbătorile Memoriei” sunt, așa cum a remarcat la final Mihai Pânzaru – PIM, „roadele unei echipe care acționează și care așteaptă noi provocări”.
Lansarea itinerantă a cărților (care se oferă gratuit celor care participă la eveniment), a continuat ieri la Vatra Dornei (la Casa de Cultură „Platon Pardău”) și se desfășoară în continuare pe traseul Câmpulung Moldovenesc (astăzi, ora 16.00, Casa de Cultură), Gura Humorului (mâine, ora 16.00, Casa de Cultură), Corlata (duminică, 27 aprilie, ora 14.00, Școala Gimnazială) și Suceava (luni, 28 aprilie, ora 14.00, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”).


„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
Radu Bercea
Radu Bercea
Constantin Horbovanu, la moment de debut editorial
Constantin Horbovanu, la moment de debut editorial
Mihai Pânzaru - PIM
Mihai Pânzaru - PIM
Scriitorul Menachem M. Falek
Scriitorul Menachem M. Falek
Constantin Horbovanu, la moment de debut editorial
Constantin Horbovanu, la moment de debut editorial
Scriitorul Menachem M. Falek
Scriitorul Menachem M. Falek
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți
„Sărbătorile Memoriei” la Rădăuți


Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt