La Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava va avea loc sâmbătă, 20 februarie a.c., la ora 10.00, lansarea volumului „Deportation von Bukowinadeutschen in die Sowjetunion” („Deportarea germanilor bucovineni în Uniunea Sovietică”), lucrare semnată de Ortfried Kotzian, Ioana Scridon și Luzian Geier, editată de Forumul Democrat al Germanilor din România – Forumul Regional Bucovina – Suceava.La ora 17.00, în aceeași locație, autorii cărții se vor întâlni cu tinerii suceveni pentru întrebări și discuții asupra cărții.Manifestările organizate sub egida Forumul Democrat al Germanilor din România – Forumul Regional Bucovina – Suceava, vor continua duminică, 21 februarie, când, la ora 10.00, va fi oficiat un requiem la Catedrala romano-catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava, după care, la ora 15.00, va avea loc plecarea la Rădăuți, pentru lansarea cărții, la Casa Germană din localitate, în cadrul Asociației Germanilor Bucovineni.