Deși ulița e plină de lume, o tăcere stânjenitoare, apăsătoare, ruptă din când în când de un oftat sau de un vaiet tânguitor, înconjoară gospodăria polițistului local care a murit la datorie, la sfârșitul săptămânii trecute. Un apel la 112, care s-a dovedit a fi o farsă stupidă, i-a pus pe polițiști pe urmele unei mașini despre care se afirma că ar transporta țigări de contrabandă.
Ghinionul său, dar și cel al unui tânăr polițist grav rănit a fost că, în timpul urmăririi, la intrare in Cumpărătura, din cauza unei șoferițe neatente, mașina de poliție în care se aflau a fost acroșată și s-a răsturnat de mai multe ori, lovind și un autoturism parcat pe marginea drumului.
Ambii polițiști, Niculai Costeniuc și Marius Scutaru, au fost transportați la spital în stare gravă, însă pentru primul dintre ei nu s-a mai putut face nimic.
Petrecut de colegi pe ultimul drum
Zeci de colegi din cadrul Poliției Locale Suceava s-au adunat ieri în fața casei lui Niculai Costeniuc pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care le-a fost alături în misiunile de patrulare, în nopțile de veghe și la instrucții.
“Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu ne-am așteptat, mai ales la o misiune aparent simplă și un telefon idiot, care l-a trimis pe colegul nostru pe cealaltă lume. Suntem mâhniți și noi, și familia pentru că, după cum spunea și soția sa, a plecat în uniformă la lucru, și-a luat rămas bun de la copii și a venit între patru scânduri”, a spus Adrian Airoaie, care, pe lângă coleg de serviciu, i-a fost și prieten mai bine de patru ani.
Tăcuți, cu privirile lăsate în jos, stingheriți de situație, colegii săi se țin deoparte de familia îndurerată, care face ultimele pregătiri înainte ca stâlpul casei, Niculai Costeniuc, să părăsească definitiv gospodăria sa și să se despartă de cei dragi.
Doar superiorii săi, primarul Sucevei și șeful Poliției Locale, Viorel Horodenciuc, au intrat în curte, dar, la fel de stingheri, după ce au trecut pe la căpătâiul mortului, s-au refugiat într-un colț al gospodăriei, urmărind cu ochii umeziți momentele tragice pe care le trăia familia îndurerată.
“Ne-am avut ca o familie în acești ani pe care i-am petrecut împreună la Poliția Locală și Comunitară. Noi, colegii, nu o să-l uităm niciodată, pentru că a fost un bun coleg și un bun profesionist. Suntem mâhniți și poate că nu trebuia să se ajungă aici ca oamenii să ne privească altfel decât ne privesc când suntem pe stradă. Cu toții încercăm să ne facem datoria, zi de zi”, a spus Liviu Manoliu, unul dintre colegii veniți să-i fie alături pe ultimul drum.
Pentru a fi prezenți la înmormântare, unii dintre ei au renunțat la concediu, alții s-au învoit de la cursurile de instructaj care se țineau în alt județ, iar unora dintre ei li s-a permis să lipsească câteva ore de la posturi, în vreme ce alți colegi, care ar fi vrut să fie și ei prezenți, au trebuit să asigure serviciile măcar la un nivel minim.
Lacrimi și disperare
Unul dintre cele mai dureroase momente a fost cel în care soția și copiii polițistului local Niculai Costeniuc au ieșit în drum, să le mulțumească colegilor lui pentru că au venit să-i fie alături, dar, văzându-i îmbrăcați în uniforma pe care o purta și soțul ei zi de zi, când pleca la muncă, durerea femeii a erupt, ca un vulcan care aparent nu prezenta nici un pericol.
Izbucnind în plâns, frângându-și mâinile cu disperare, cu neputință, femeia a început să meargă de la unul la altul, întrebându-i cu voce pierdută:
“Nu vedeți cum arată, cine i-o făcut așa ceva? De ce a trebuit să fie așa? Gândiți-vă că toți plecați de acasă la muncă și vă lăsați copiii…”
Cu capetele plecate, neputincioși să aline durerea văduvei și a copiilor care se lipeau de ea, speriați și temători, ca treziți dintr-un coșmar, colegii polițistului, bărbați în toată firea, instruiți să lupte cu infractorii, au început să lăcrimeze, fără voia lor, mai ales după ce femeia, care se îndrepta spre casă, s-a oprit în dreptul porții larg deschise, poticnindu-se, ca și cum s-ar fi lovit de un zid invizibil:
“Nu pot să intru. Nu vreau. Nu pot fără el…Cu el am călcat aici prima dată, cu el am trăit aici. Cum să intru acum singură?”
Cortegiu funerar
După slujba preoților, a venit momentul în care Niculai Costeniuc a ieșit pentru ultima oară de pe poarta casei sale, purtat pe brațele a patru dintre colegii săi din Poliția Locală.
Ca și cum spiritul său se împotrivea să-i părăsească pe cei dragi și locul în care a trăit, cei patru se forțau să-l care, de parcă ar fi avut de cărat un munte de plumb, în vreme ce în jur, toatălumea privea înlăcrimată și cu fețele schimonosite de durere cum soția se agăța cu disperare de sicriu, să nu i-l ia de lângă ea pe cel care i-a fost alături zeci de ani și cu care a întemeiat o familie.
În vreme ce o mașină a Poliției Comunitare, cu girofarul pornit, deschidea calea, în urma mașinii mortuare s-a adunat puzderie de lume – rude, vecini, prieteni sau doar consăteni din Lisaura, care l-au petrecut pe ultimul drum, spre cimitir, acolo unde va trebui să își găsească odihna sufletul său plecat prea devreme din mijlocul celor dragi.
