Steaua

Lăcătuș, noul antrenor al echipei



Lăcătuş şi marea sa iubire, Steaua
Lăcătuş şi marea sa iubire, Steaua

Noul antrenor al echipei Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, duminică, pentru site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea, că și-a dorit dintotdeauna să antreneze formația „roș-albastră”, care „a însemnat și înseamnă totul” pentru el. „Mă bucur pentru faptul că mi s-a oferit această ocazie și sper ca, împreună cu echipa și staff-ul tehnic, să readucem Steaua acolo unde îi este locul, în fruntea clasamentului”, a declarat fosta glorie a Stelei. Lăcătuș speră ca suporterii să revină în număr cât mai mare pe stadion. „Am încredere în suporterii adevărați ai Stelei, le mulțumesc pentru sprijinul acordat dintotdeauna și pentru că și-au dorit ca eu să ajung aici. Îi rog să ne susțină cu toată puterea și de acum încolo, fiindcă avem nevoie de ei”, a completat noul tehnician stelist. Marius Lăcătuș va fi prezentat oficial luni, în cadrul unei conferințe de presă a cărei oră de începere va fi anunțată ulterior. Tot luni, el va conduce și primul antrenament la Steaua. Tehnicianul italian Massimo Pedrazzini, care a asigurat interimatul ca principal după demisia lui Gheorghe Hagi, va fi în continuare secund, la fel ca Mihai Teja, iar de pregătirea portarilor se va ocupa Andrei Speriatu.
Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat că cel mai galonat jucător din istoria clubului, Marius Lăcătuș, merita să i se ofere șansa de a antrena formația din Bulevardul Ghencea. „Lăcătuș este unul dintre cei mai mari jucători din istoria echipei Steaua și cred că merita să aibă această ocazie. Acest moment a venit, iar de acum înainte cu toții vom fi lângă el. Vom încerca să facem în așa fel încât totul să meargă bine atât pentru el, cât și pentru Steaua” a precizat Ilie.
Ilie a precizat că numirea lui Marius Lăcătuș îi va bucura pe suporteri. „Marius a fost iubit de suporteri și, întotdeauna, numele său a fost scandat nu numai pe stadionul Steaua. Este și normal, pentru că e o glorie a Stelei. Prin tot ceea ce a făcut, a impus respect până și în rândul rivalilor, ceea ce puțini jucători au reușit acest lucru. Numirea lui Lăcătuș va produce o bucurie imensă în rândul tuturor steliștilor”, a precizat Ilie.
– Va avea un salariu de 200.000 de euro
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că Marius Lăcătuș va avea un salariu de 200.000 de euro și o primă de încă 200.000 de euro dacă va câștiga cu formația „roș-albastră” un nou titlu de campioană.
„Încă n-am semnat niciun contract cu el, mi-a zis că visul lui e să antreneze Steaua și l-am adus antrenor. La Steaua obiective nu sunt decât locul unu, doi, care pot duce în grupele Ligii Campionilor. În Liga Campionilor acum obiectivul este ce se poate face”, a spus Becali. Acesta a menționat că nu a luat în calcul altă variantă de antrenor în afară de Lăcătuș, în momentul în care a luat decizia de a-l înlocui pe Pedrazzini în funcția de principal, după meciul cu Universitatea Cluj, pierdut, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-2. „După înfrângerea de la Cluj mi-am dat seama că trebuie să fac o schimbare și am decis să-l aduc pe Lăcătuș. Așa cum i-am dat o șansă lui Hagi, tot așa i-am dat și lui Lăcătuș pentru că merită. Ce alt antrenor în afară de Lăcătuș puteam să aduc? Dacă nu credeam în redresarea echipei prin aducerea lui Lăcătuș nu-l aduceam”, a punctat Becali.



Recomandări

Cea mai mare piață din județ, închisă temporar după ce administratorii din ultimii 19 ani și-au declarat falimentul

Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți
Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți