Laboratorul de analiză pentru Covid din Câmpulung Moldovenesc își începe activitatea din 10 august

Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc
Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc

Laboratorul de analiză moleculară destinat în principal testării Real Time PCR pentru noul coronavirus își va începe activitatea din data de 10 august a.c.. Reprezentantul companiei medicale care a câștigat licitația pentru închirierea aparatului Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dr. Rodica Boca, a declarat, marți, că în data de 21 iulie a.c. a fost semnatul contractul de închiriere cu spitalul, săptămâna aceasta laboratorul va primi autorizația de la Direcția de Sănătate Publică, iar săptămâna viitoare va începe punerea în funcțiune, astfel ca din 10 august să fie la dispoziția celor care au nevoie de test. Dr. Boca a declarat că în acest timp compania pe care o reprezintă a mai achiziționat un extractor, care corelat cu lucrul în două schimburi va mări capacitatea de testare a laboratorului din Câmpulung Moldovenesc, la câteva sute de teste pe zi. Medicul a spus că deja are foarte multe solicitări pentru testare, atât din județ, cât și din Botoșani și Bistrița Năsăud și sunt semnate contracte cu diverse firme care plasează forță de muncă.
La laboratorul de analiză moleculară de la spitalul din Câmpulung Moldovenesc vor fi testați gratuit pentru Covid -19 pacienții Spitalului Municipal și cei ai Spitalului de Psihiatrie din oraș, dar și din alte unități medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (spitale, centre de dializă). De asemenea, se vor face teste RT PCR la cerere, cel mai probabil la prețul de 290 de lei/test.
Dr. Rodica Boca a mai spus că rezultatul testului va fi eliberat în 24 de ore, atât în limba română cât și în limba engleză.

Recomandări

Un magazin chinezesc se deschide într-o laterală a Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, închisă de 10 ani

Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală
Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Medicul oncolog pediatru Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportării evreilor din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, a murit

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună