„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor

„Laboratorul de acasă – aplicații ale științelor naturii în viața de zi cu zi”, un proiect inițiat de prof. dr. Ofelia Arvinte, a ajuns și la Școala Gimnazială Poiana Stampei. Prof. Dorina Paicu, directoarea Școlii Gimnaziale Poiana Stampei, ne-a spus că această acțiune – competiție – a reprezentat „o veritabilă ștafetă a generațiilor micilor inventatori, prin prezența elevilor de la Liceul Teoretic «Ion Luca» Vatra Dornei, membri ai Cercului de Robotică din Vatra Dornei”.
La concurs au participat cu lucrări 11 școli (atât cu prezență fizică, cât și online), pe trei secțiuni (Inventică; Experimente interdisciplinare; Comunicări științifice), pe două categorii de vârstă: gimnaziu și liceu.
Momentele artistice au fost susținute de Bianca Parascheva Rusu Ujică și Alberto Mafteian (la flaut, din Marginea).
Invențiile, experimentele și comunicările prezentate în competiție au fost recompensate cu premii și premii de excelență, „remarcându-se incontestabila valoare a concurenților”.

„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor

La acțiune a fost prezent și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia (fost elev al școlii), care a fost impresionat de ingeniozitatea tinerilor, de entuziasmul, dedicarea și pasiunea cu care aceștia se avântă, temerari, pe drumul sinuos al cunoașterii.
„Ne bucurăm de faptul că vizitatorii din Capitală au fost impresionați de modul în care arată infrastructura școlară, de dotările de care beneficiază copiii noștri și întreaga comunitate. Felicitări tuturor concurenților și profesorilor coordonatori”, a completat prof. Dorina Paicu, directoarea Școlii Gimnaziale Poiana Stampei.

„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor
„Laboratorul de acasă”, o veritabilă ștafetă pentru micii inventatori din zona Dornelor

Recomandări

42 de tineri, din șase țări, au participat la ateliere de încondeiat ouă și pirogravură, la Poiana Stampei

Evenimentul „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a adunat comunitatea în jurul Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu