Ore în șir de așteptare. De asta au parte sucevenii pe care nevoia îi aduce la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Pacienții care ajung aici se plâng că trebuie să stea foarte mult pe la uși, deși starea lor de sănătate nu este deloc bună.
Oamenii spun că trebuie să aștepte și câte șase ore până când sunt consultați și primesc rezultatele analizelor, în funcție de care medicii stabilesc un diagnostic și hotărăsc dacă este sau nu cazul de internare. De cealaltă parte a baricadei, doctorii afirmă că statul la rând câteva ore nu poate fi evitat în condițiile în care numărul solicitărilor este mare, iar personalul sanitar în număr insuficient.
“Îi este foame și n-am ce să-i dau să mănânce” Duminică, o tânără de 22 ani, din Șcheia, mamă a unui băiețel de 5 luni, a așteptat toată dimineața pe holurile Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Femeia venise la această unitate sanitară speriată de faptul că bebelușul dădea semne de boală și, neștiind că avea să stea ore în șir pe la uși, nu luase cu ea decât o sticluță de lapte.
Cu pruncul în brațe, tânăra a așteptat circa o oră până când micuțul a fost văzut de un doctor, pentru ca apoi să mai piardă câteva ceasuri în așteptarea rezultatelor analizelor.
În jurul orei 12.30, după câteva interpelări în rândul cadrelor medico-sanitare de la camera de stabilizare, tânăra tot nu aflase ce are copilul. Știa doar că trebuie să mai aștepte până când vor fi gata testele.
“Îi este foame și n-am ce să-i dau să mănânce. Am terminat laptele, dacă știam luam mai mult cu mine”, declara tânăra femeie.
Suplimentări de personal, de la anul Ieri, șeful Unității de Primire a Urgențelor, dr. Liviu Cîrlan, nu a negat faptul că pacienții așteaptă mult până când li se stabilește un diagnostic.
El a recunoscut că, în unele situații, timpii în care se rezolvă o solicitare sunt lungi și a motivat acest lucru prin numărul insuficient de personal.
Dr. Cîrlan a explicat că, potrivit normativelor, anual, acest serviciu ar trebui să deservească circa 30.000 de persoane, dar numărul celor care se adresează aici este dublu. Și asta, în timp ce medicii și asistenții sunt foarte puțini la număr, respectiv 7 doctori și 25 de cadre medii. “Sunt câte doi medici într-o gardă și șase asistenți pe tură, care nu au cum să facă față într-un timp scurt unui număr mare de solicitări. Când sunt urgențe majore, se intervine în 2 – 3 minute, se face rapid tot protocolul. Pentru celelalte cazuri nu este însă un timp standard de răspuns. Au prioritate copiii și bătrânii, dar timpul de așteptare depinde și de câte analize are de efectuat în acel moment laboratorul spitalului”, a arătat dr. Cârlan, adăugând că, la anul, problema lipsei de personal va fi rezolvată prin scoaterea la concurs a unor noi posturi de medici și asistenți.
“Am discutat cu conducerea spitalului și ni s-a aprobat suplimentarea numărului de angajați”, a punctat șeful Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.