VOLEI-JUNIORI

La un pas de finală

Echipa locală de volei masculin juniori I, LPS Suceava, a participat pe parcursul săptămânii trecute la turneul semifinal din cadrul campionatului național. Turneul, desfășurat în compania a cinci formații, Rapid București, LPS Piatra Neamț, LPS Brașov, CSȘ Tulcea și LPS Oradea, a fost destul de reușit pentru echipa noastră, care s-a clasat în final pe locul 3. Din păcate, doar primele două locuri asigurau calificarea în faza finală a campionatului, condiții în care echipa noastră a ratat de puțin calificarea. „Având în vedere că am schimbat generațiile și am pornit la drum cu o echipă nouă, pot să spun că evoluția noastră din acest sezon a fost una meritorie. Vreau să le mulțumesc băieților care au încheiat odată cu acest meci perioada junioratului, dar și părinților lor, care i-au sprijinit intens în activitatea sportivă”, ne-a declarat profesorul Mihai Androhovici, antrenorul echipei LPS Suceava. În aceste sezon, pentru echipa locală au evoluat următorii jucători: Semeniuc, Ilaș, Ieremie, Ghencioiu, Apăvăloaie, Chitic, Prodan, Cucuruzeac, Rusu, Păscărița și Maxim.

Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia