Elevii Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, implicați de trei ani în Proiectul european „Mănâncă Responsabil”, au organizat recent acțiunea „La taifas cu Badea Ioan Bucovineanul”. „Elevii școlii au așezat educația pentru mediu la reverul membrilor comunității”, după cum ne-a spus învățătoarea Nicoleta Bogoș, de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”. „La taifas cu Badea Ioan Bucovineanul” a fost genericul sub care s-au desfășurat activitățile evenimentului de evaluare a trei ani de proiect și relansarea acestuia pentru ultimele luni de derulare.
„Badea Ioan, fermierul care acum 100 de ani a avut fermă pe pământurile noastre, le-a lansat elevilor, prin intermediul scrisorilor, numeroase provocări care i-au determinat să deruleze acțiuni variate pentru atingerea obiectivelor și formarea unor deprinderi responsabile la copii și, prin aceștia, la adulți”, a explicat Nicoleta Bogoș.
Târg de produse tradiționale și alimente gătite responsabil
Invitat special al acțiunii a fost scriitorul Casian Balabasciuc. Sala a fost neîncăpătoare pentru reprezentanții tuturor claselor, părinți, producători locali și partenerii de proiect care s-au alăturat în promovarea alimentației responsabile, a tradițiilor și valorilor zonei, a ceea ce înseamnă toate acestea pentru un mediu sustenabil și un viitor pozitiv. Atracția evenimentului a fost târgul de produse tradiționale și alimente gătite responsabil pe care elevii le-au pregătit împreună cu părinții și producătorii locali, dovedind că au căpătat deprinderi sănătoase în alimentație pe care le-au transmis în familie și comunitate.
„Onorați de prezența bădiței Ioan, care le-a mărturisit că e mândru de generațiile ce cresc și duc mai departe valorile și tradiția, elevii școlii și-au promis că vor continua să meargă frumos și cu folos pe drumul verde”, a completat Nicoleta Bogoș.
Performanță
De peste 16 ani, elevii Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc sunt recunoscuți, în comunitate, ca eco-bogdăneii, datorită numeroaselor acțiuni de protejare a mediului înconjurător care, dincolo de plusul de valoare adăugat formării acestora, au impact pozitiv asupra întregii comunități. Cel mai important și drag proiect, care a devenit parte din cultura organizațională a școlii, este Proiectul Internațional Eco-Școala. În anul 2017, 67 de țări au implementat Programul mondial Eco-Schools. Pe plan mondial, Programul este susținut de Uniunea Europeană, UNESCO și UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu). În România, programul este coordonat de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie, un veritabil promotor și susținător al educației pentru mediu.
Premiul simbol internațional al școlilor care implementează, cu rezultate pozitive vizibile la nivelul comunităților școlare și locale, acțiunile proiectului este „Steagul Verde”, premiu reînnoit sau retras, o dată la doi ani, în urma unei evaluări riguroase. „Școala noastră are onoarea de a arbora al șaptelea «steag verde», iar anul acesta, am primit și al optulea steag pentru constanța implicării și rezultatele remarcabile, vizibile în atitudinea generațiilor de elevi, impactul acțiunilor lor la nivelul școlii și comunității. Numeroasele recunoașteri naționale și internaționale ne-au ambiționat să ridicăm standardele și să fim, în fiecare an, mai implicați, mai valoroși. Nu e deloc ușor, dar lucrurile valoroase se obțin cu efort și perseverență”, a concluzionat învățătoarea Nicoleta Bogoș.






