Promovat binișor, spectacolul din Discoteca VOX de la Casa de Cultură, deși desfășurat oarecum nepotrivit, în zi de joi, și durând binișor dincolo de miezul nopții, a atras câteva sute bune de doritori de Muzică, afișul anunțând cel puțin două nume-etalon pentru peisajul muzical sucevean – Odissey și T-Jazz – dar și două care se anunțau ca surprize plăcute: Piatra și 99 Degrees, primul de orientare metal-rock, celălalt de blues.
O strigare.
Ca unul care am făcut ce am făcut și nu prea am avut timp în ultimii ani să văd la lucru crema muzicii sucevene, m-am dus acolo cu convingerea că nu-i timp pierdut… Ba, am mai dat și o strigare prin „Ștefan” (nu doar la clasele care se bucură de opționalul „Pop Culture”), drept pentru care o bună parte din spectatori au constituit-o elevii. Am fost însă și destui adulți, riscul de a ajunge vineri la serviciu cu ochii cârpiți asumându-mi-l fără regrete.
Au fost patru ore de încântare, fiecare din cei prezenți găsind printre grupurile prezente în spectacol măcar unul sau două care să-l încânte.
Odissey
A deschis seara Odissey, în formula Cristi Rangu – chitară, voce și lider incontestabil al grupului, Lucian Andrașcu – tobe, Răzvan Rusu – chitară bass, Relu Calcea – chitară, voce, și ultima, dar deloc la urmă – Cristina Leonte. Elevă încă, la Colegiulla Amadeus. cântat piesele noi, de pe ultimul album, fanii bucurându-se și bisându-i cu entuziasm. Seamănă sound-ul lor cu Phoenix? Și ce dacă? Asta-i rău într-o țară năpădită de manea și de maimuțe playback-iste? de Artă, Cristina are o voce superbă, ba mai învârte și vioara de-adevăratelea, nu ca penalele playback-iste de Au
Piatra.
A venit apoi Piatra, grup alcătuit din doi Odissey-iști (Cristi și Relu), plus Leonard Meliș la tobe și Bogdan Luparu – voce și chitară.
Prilej numai bun pentru „metaliștii” din sală să-și zgâlțâie fizicul, iar pentru membrii grupului de a susține niște solo-uri absolut remarcabile pe piesele „mișcate”, alternate cu două balade cât se poate de reușite….
99 Degrees.
Și a venit momentul de blues, de fapt rhythm and blues (ăla adevărat, nu panaramele de tânguieli cu tentă soul pe care maimuțele – și ale noastre, și ale lor! – ni le oferă drept „arănbi”-uri în ziua de azi) cu 99 Degrees.
Cine-s ei? Îi știți: ăia patru de respirau… Muzică prin toți porii! Adică Jovi (parcă pe vremuri își scria numele „Giovi” – ori mi-a scris greșit Dani Saghin componența!?), inepuizabil și pe zi ce trece mai meșter la chitară, ca să nu mai vorbim de vocea lui unică în peisajul muzicii românești, John – clape, Giuly – tobe și Dani Saghin, prieten bun și, oarecum, elev de-al meu în ale pescuitului, „băsarul” câștigător acum câțiva ani al Premiului I la „Cerbul de Aur” cu grupul Slang. Impecabil pe „Tender”-ul lui, a dat consistență deosebită sound-ului. Iar de cântat, s-a cântat ce trebuie: Stevie Ray Vaughn, Willie Dixon, parcă și ceva J. J. Cale (poate mă înșel, și ce dacă?), oricum au fost minunați și bisați și ei, ca toți ceilalți. Ba parcă și mai și.
T-Jazz.
La urmă (dar nu la urmă de tot, că la sfârșit a fost și jam-session-ul la care nu putea lipsi Bobby Stroe la tobe, în rest prezentator al întregului spectacol) au venit Ei, mărimile absolute: T-Jazz, adică Daniel Dragomirescu – chitară, Marius Vrânceanu „Mur” – tot chitară, Lucian Rusu – tobe, plus Dani Saghin, bass, rămas pe scenă încă „o tură”. Ce mai, „profesori”! E drept că ei sunt chiar profesor de meserie.
Afirm răspicat că nivelul la care au ajuns depășește nu doar granițele Sucevei, ci și ale țării. Ca unul care urmărește pe „Mezzo” tot ce se poate, susțin că T-Jazz ar avea loc în orice festival, de la Nice și Montreaux până la New Orleans.
Dincolo de reluările impecabile după Miles Davies ori Mahavishnu John McLaughlin, au venit și cu două compoziții proprii, cu nimic sub nivelul maeștrilor.
Deloc surprinzător, elevii ștefaniști au salutat cu entuziasm performanțele uluitoare la chitară ale profesorului lor de religie, Marius Vrînceanu.
Bis!
O seară extraordinară, care se cere repetată. Clonată la infinit. Cristi Rangu, cel care a fost sufletul întregului eveniment, promovându-l pe toate canalele media (presă scrisă, T.V., radio) merită nu doar salutat cu mult respect ci și bisat încă o dată. Și încă o dată. Până când vom curăța țara de gunoiul servit pe post de muzică și vor rămâne numai ei, cei care fac Muzică.
