Finanțare

La Suceava a avut loc o conferință despre soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor

Conferința s-a desfășurat la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

La Suceava a avut loc conferința de prezentare „Smart Start USA – Soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești”, printre cei prezenți numărându-se și reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Suceava. Conferința a avut loc la mijlocul acestei săptămâni și s-a desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. În cadrul evenimentului au fost prezentate platforma de înscriere în programul Smart Start USA, care urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 100.000 de IMM-uri și antreprenori români, anual, pe piețele internaționale, dar în special pe piața Statelor Unite ale Americii. Potrivit organizatorilor, într-o primă etapă, mediul de afaceri român va avea posibilitatea de a intra în contact direct cu realitățile pieței americane, considerată în acest moment prea puțin cunoscută în România. De asemenea, prin intermediul programului, societățile comerciale cu capital românesc, deci și cele din județul Suceava, vor fi conectate la oportunități de dezvoltare profitabilă a afacerii și de extindere a brandului propriu în medii economice dinamice și competitive. Bugetul alocat finanțărilor companiilor cu capital românesc prin intermediul programului Smart Start USA este de 500 de milioane de dolari. La evenimentul organizat de CCI Suceava au participat reprezentanți ai băncilor partenere, ai mediului academic, ai mediului de afaceri și membri ai Corpului Diplomatic.
Evenimentul de la Suceava a avut ca organizatori Fundația Lefter, Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, alături de partenerii de implementare a programului Smart Start USA, respectiv Piraeus Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Mastercard, certSign, FNGCIMM și Fondul Român de Contragarantare.

Recomandări

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu