Un tânăr din municipiul Suceava a ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din arestul poliției, la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, spunând că a vrut să-și pună capăt zilelor în celula în care era închis de la sfârșitul lunii februarie a.c., pentru mai multe furturi.
Vlad Purice, în vârstă de 26 de ani, a fost adus sub escortă la spital și le-a spus medicilor că a luat antibiotice și a înghițit și detergent de vase, în încercarea de a-și pune capăt zilelor.
După acordarea primului ajutor, medicii de gardă au concluzionat că pacientul cu cătușe se poate întoarce după gratii, nefiind necesară internarea sa.
Contactați telefonic, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava susțin că Vlad Purice a acuzat doar dureri de burtă, profitând de prezența medicului unității la încarcerarea unui alt individ, cu afecțiuni cardiace.
Polițiștii exclud o tentativă de suicid, cu atât mai mult cu cât, susțin ei, la arest nu există detergent de vase, iar antibioticele se dau sub strictă observație.
Vlad Purice a fost arestat pe 28 februarie a.c., fiind acuzat că a comis mai multe furturi din societăți comerciale.
A furat, susțin anchetatorii, două baxuri de ulei, suma de 1.700 de lei, și a spart de două ori sediul Direcției de Asistență Socială Suceava, fără a sustrage din interior bunuri, înscrisuri sau valori.
Același Vlad Purice a mai ajuns în arestul poliției sucevene și în februarie 2010, pe atunci fiind acuzat de nu mai puțin de opt furturi, cu prejudiciu de 10.000 de lei.
Ultima spargere din seria celor opt a dat-o la o farmacie veterinară din centrul Sucevei, de unde ar fi furat 4.000 de lei.
Deținut problemă
La spital, după o presupusă tentativă de suicid în arestul poliției
