Arsuri

La spital, după ce tatăl i-a aruncat o oală cu apă fierbinte în față

Un bărbat din comuna Ostra a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu arsuri de grad I și II pe față și pe ochi, fiind victima unei agresiuni comise de propriul său tată.
Victima, Ionel C., în vârstă de 39 de ani, locuiește în aceeași gospodărie cu părinții săi, iar joi au tăiat porcul și au consumat băuturi alcoolice.
Spre seară, potrivit informațiilor furnizate de poliție, Ionel C. s-a dus să-i mai ceară tatălui său de băut, iar în urma refuzului acestuia, au început să se certe.
La un moment dat, tatăl lui Ionel C., un bătrân în vârstă de 76 de ani, a luat o oală cu apă de pe plită și a aruncat-o înspre fiul său.
Apa era fierbinte, iar Ionel C. a suferit arsuri la nivelul feței, fiind preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spitalul din Suceava.
Reprezentanții unității medicale au anunțat poliția, însă Ionel C. nu a vrut să facă declarații cu privire la ce s-a întâmplat, susținând că a fost un accident casnic.
Polițiștii au întocmit totuși din oficiu un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, însă nu pot continua cercetările fără plângerea prealabilă a victimei.

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!