Dorința de a deschide, într-un timp cât mai scurt, porțile viitoarelor hipermarket-uri din Suceava, în care s-au investit zeci de milioane de euro, a făcut ca ieri, în ciuda faptului că a fost duminică, echipele de muncitori să lucreze de zor la ridicarea construcțiilor în care vor funcționa acestea.
Este cazul viitorului centru comercial Bucovina Shopping City unde, ieri, se lucra la acoperișul clădirii și la interioare. Chiar dacă în curte era liniște, iar utilajele erau oprite pe locul unde va fi amenajată cea mai mare parcare supraterană din municipiul Suceava, în interiorul construcției deja ridicate puteau fi zăriți muncitorii care își desfășurau, nestingheriți, activitatea.
Faptul că se lucrează și duminica pare să fie încă o dovadă a faptului că cei ce au investit în acest proiect se grăbesc să inaugureze centrul comercial din Suceava, cât mai repede posibil.
Ridicat pe ruinele fostului MOBSTRAT, reprezentanții Bucovina Shopping City au anunțat că investiția lor va fi finalizată peste trei luni, mai exact în luna aprilie, dar numai dacă o iarnă aspră nu le va da planurile peste cap.
Bucovina Shopping City a fost proiectată ca un lanț de supermarketuri și zeci de magazine de renume, reunite într-un complex comercial care se va întinde pe 55.000 de metri pătrați.
Investiția de la Suceava a fondului britanic de investiții imobiliare „North Real Estate Opportunities Fund” este de aproximativ 60 de milioane de euro și include patru supermarketuri.
Pe partea produse alimentare, dar nu numai, principala atracție va fi supermarketul Carrefour, pe sectorul de produse de bricolaj, de genul „do it yourself”, va fi Baumax, pe partea de comerț cu produse electronice – supermarketul Media Galaxy, iar pe partea de produse de mobilier – Mobexpert.
În aceeași incintă, va fi amenajată o galerie comercială cu o suprafață de 12.000 de metri pătrați, în care vor fi deschise 80 – 100 de magazine mai mici. Bucovina Shopping City va asigura aproximativ 2000 de locuri de muncă și 1400 de locuri de parcare pentru clienți.
Investitorii de la Iulius Mall Suceava se grăbesc încet Deși la ridicarea construcției nu se lucrează, încă, și duminica, investitorii din cadrul Iulius Grup intenționează să decaleze, pentru toamna acestui an, data la care vor inaugura mall-ul din Suceava și să nu mai aștepte astfel finalul lunii iulie 2009. Iulius Mall Suceava este cel de al patrulea centru comercial, de tip mall, pe care compania Iulius Group îl va deschide în acest an.
Proiectul multifuncțional Iulius Mall Suceava va include zone verzi, 150 de magazine, galerii comerciale, servicii bancare și poștale, cafenele, cofetării, cinematografe multiplex, precum și 1308 locuri de parcare gratuită. Construit pe trei niveluri, vizavi de Bazarul Suceava, pe locul fostei întreprinderi IFA, noul mall are o suprafață totală desfășurată de 132.000 de metri pătrați, din care 67.500 de metri pătrați suprafață construită. Cei 45.000 de metri pătrați închiriabili din cadrul Iulius Mall Suceava vor conține magazine cu o gamă diversificată de oferte: îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, produse electrice și electrocasnice, decorațiuni interioare și servicii, cărora li se va adăuga o locație “food-court” cu o capacitate de 1200 de locuri, formată din 10 restaurante aparținând unor operatori naționali și internaționali.
Valoarea totală a investițiilor se ridică la 100 milioane de euro, iar deschiderea noului mall va crea 1500 locuri de muncă în Suceava.