Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, își dorește să ajungă la performanța de 100 de goluri înscrise în Serie A, el până în prezent având 93 de reușite în primul eșalon din Italia, informează cotidianul La Repubblica, citat de violanews.com.
„Mutu are un obiectiv personal, acela de a intra în restrânsul club al centenarilor. Adrian se află la cota de 93 de goluri în Serie A și provocarea sa este de a înscrie aceste fatidice șapte goluri în cele 13 partide care mai sunt de jucat până la finalul campionatului. (…) Evident toate acestea nu au nici o legătură cu viitorul său, care în iunie va fi departe de Florența, dacă nu vor apărea alte lovituri de teatru. Însă o discuție despre prelungirea contractului pare ceva improbabil”, notează sursa citată.
La Repubblica menționează, cum au notat și alte jurnale italiene în ultimele zile, că Fiorentina arată altfel cu Adrian Mutu în teren. „Cu Mutu Fiorentina este periculoasă, mai imprevizibilă și Gilardino beneficiază de mișcările și de pasele românului. Să vorbim despre o fiorentina dependentă de Mutu este exagerat, dar cu siguranță a fost suficientă prezența românului pentru a schimba profund caracteristicile acestei echipe”, adaugă cotidianul italian.
Echipa AC Fiorentina, cu Adrian Mutu integralist, a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de formația Internazionale Milano, într-o partidă restanță din etapa a XVII-a a campionatului Italiei. După meci, Mutu a fost lăudat de presă pentru evoluția sa.