Curentul electric a fost întrerupt, duminică, timp de circa 40 de minute, la Secția de votare nr. 184 din Sărmașu, județul Mureș, timp în care alegătorii au votat la lumina unor becuri conectate la prize și a unor lanterne, iar PSD a cerut suspendarea procesului de votare.
PSD Mureș a cerut Biroului Electoral Județean suspendarea procesului electoral la Secția de votare nr. 184, unde s-a întrerupt curentul, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni privind o eventuală fraudă electorală, însă reprezentanții BEJ Mureș au afirmat că nu este cazul să dea curs acestei solicitări întrucât există surse de curent alternative.
„Având în vedere faptul că în Secția de votare 184 din localitatea Balda-orașul Sărmașu s-a întrerupt furnizarea energiei electrice, solicităm suspendarea procesului electoral, până la remedierea situației în vederea înlăturării oricăror suspiciuni privind o eventuală fraudă electorală”, se arată în sesizarea PSD Mureș adresată BEJ.
Reprezentanții Biroului Electoral Județean Mureș au afirmat, însă, că nu este cazul să dea curs acestei solicitări, întrucât există surse de curent alternative.
Președintele Secției nr.184 din localitatea Balda-orașul Sărmașu, Felicia Boldea, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în cele 40 de minute în care a mai existat curent electric doar la prize nu s-a întrerupt procesul de votare.
„Întreruperea a fost cam de 40 de minute. S-a întrerupt curentul la instalația electrică, dar nu și la prize. Am rugat alegătorii să aștepte două minute, am făcut rost de prelungitoare și de becuri și am continuat procesul de votare. Alegătorii au intrat cu două lanterne în cabinele de vot. Nu a fost o afluență deosebită”, a precizat Boldea.